Când porțelanul prinde viață

0
Foto: www.cristiniculescu.com
Dragi cititori,
Colecționar și făuritor de artă, Sandu Petre creează minunate lucrări, găsind inspirație în versurile lui Nichita Stănescu și în conceptele despre sacru și ezoteric ale filosofului Mircea Eliade.
„De când mă știu eu pe Pământ, întotdeauna mi-a plăcut să desenez”, spune artistul, amintindu-și cum încă din primii ani de școală colegii îi cereau să le deseneze tema pentru acasă. Părinții lui considerau că artiștii nu câștigă suficient pentru un trai decent, așa că i-au interzis să urmeze un liceu de artă, îndrumându-l către unul teoretic. În anii ’80, secția de arte plastice din cadrul Liceului „Carmen Sylva” era desființată, cea mai apropiată școală de artă de casa natală din Ploiești fiind Liceul „Nicolae Tonitza” din București. Astfel, nesusținut de către părinți sau alte rude, Sandu a fost nevoit să urmeze cursurile unui liceu teoretic.
„Pentru mine, viața în liceu a fost un calvar, fiindcă nu mă regăseam în acea școală.” Împreună cu niște prieteni, a înființat o trupă de break-dance, punând în scenă câteva piese în cadrul unui teatru experimental, axat preponderent pe mimică. Pasionat de poezie, a început să scrie versuri, fascinat de opera lui Nichita Stănescu. „De aceea, în colecția mea apare cubul cu colțul puțin greșit…”, subliniază artistul, cu trimitere către poezia „Lecția despre cub”. Pentru o perioadă a participat cu creațiile sale în versuri la Cenaclul Literar Nichita Stănescu din Ploiești. Dorindu-și din tot sufletul să urmeze cursurile Universității Naționale de Artă din București, a avut șansa de a cunoaște un student în ultimul an la Facultatea de Arte Plastice, care i-a spus: „Sandule, facem o pregătire, măcar să vezi cum se derulează examenul, fiindcă este complicat. Sunt oameni care dau de 10 ani examen la această facultate și nu au reușit să intre.”
Foto: Cristi Niculescu
Nu își dorea o secție anume, însă îi plăcea să deseneze, să modeleze și să sculpteze. După doar trei luni de pregătire a dat examen, mai mult pentru a vedea cum se desfășoară un astfel de concurs și unde ar trebui să se situeze. „Știam că numărul de locuri este limitat, știam că se intră pe pile, știam că trebuie să faci pregătire cu cineva din București. Aveam emoții mari, îmi tremurau genunchii, am intrat în facultate ca într-un templu și am văzut copiii ăia, pregătiți de profesori universitari… Vai, cât de bine desenau!” Chiar dacă a picat, examenul a fost o experiență utilă, însă a trebuit să intre în armată. Ca sanitar, a avut timp liber, sculptând un Buddha dintr-un copac încă verde. „Pe vremea aceea eram pasionat de budism și îl citeam pe Mircea Eliade. Sculptura o mai am și acum acasă.” După ce s-a întors din armată, Sandu a început să studieze intens. Ulterior, a avut șansa să-l cunoască pe artistul plastic Sergiu Rugină. „Cu domnul Rugină am descoperit profunzimea culorilor și am înțeles arta în adevăratul ei sens. Dânsului nu i-am plătit cursurile, fiindcă nu aveam bani, mai veneam cu o sticlă de vin sau de lapte bătut, ce găseam pe acasă. Avea un mare talent de pedagog și de la el am învățat cum se desenează și cum se simte culoarea. Pentru mine, culoarea este minunată și, dintre toate tehnicile sale, acuarela este divină.” Anul următor, dintre toți participanții la admiterea la Facultatea de Arte Plastice, Sandu Petre a fost singurul care a luat nota 10 la examenul Culoare – Natură statică. „Am fost singurul care a realizat o acuarelă mare. Când am terminat-o, am vrut să o iau acasă, atât de frumoasă era.” În timpul facultății a urmat și cursurile de pedagogie, predând pentru o perioadă copiilor defavorizați. „Eu predau altfel cursurile de pictură, desen, ceramică sau porțelan. Eu îi învăț să miroasă o plantă, să se joace cu degetele în țărână, să studieze o gâză și să înțeleagă că suntem într-o strânsă comuniune cu natura.” Încă din facultate a lucrat într-o companie de desene animate, beneficiind și de bursă. Apoi a fost angajat în cadrul unei companii media, având cea mai importantă funcție, aceea de Senior Art Director. După trei ani, a pus bazele propriei agenții de publicitate, care a funcționat șapte ani. În șapte ani a ajuns la 22 de angajați și un parc auto de cinci mașini. „Cred că firma nu a mai funcționat fiindcă eu sunt un artist. Pentru mine banii sunt necesari, dar sunt abstracți.” A trecut apoi printr-un faliment cumplit, care a produs drame familiale. Pentru un timp a mai funcționat ca PFA pentru clienții din publicitate pe care îi avea, descoperind apoi arta prelucrării porțelanului. Cursurile de creare a obiectelor din porțelan le-a urmat în Bulgaria, cu profesorul universitar Danail Nikolov. „Tot căutam un material care să le cuprindă pe toate, iar porțelanul este cel mai potrivit, fiindcă pot să fac modelaj, să îl pictez etc.” La început a achiziționat materie primă din Bulgaria, Germania și chiar porțelan Limoges franțuzesc, în prezent lucrând cu porțelan românesc. „Întâi fac modelajul din lut, apoi matrițele din ipsos și în interior torn porțelanul. Ars la 900°C, porțelanul nebiscuitat se glazurează și se introduce apoi la 1200ºC. În crearea unei piese din porțelan apreciez partea ezoterică. Când modelezi te încarci cu energie, când glazurezi pierzi din energie”, spune, zâmbind cu înțeles, artistul.
Text: Cristi Niculescu
Foto: www.cristiniculescu.com

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply