Cămara din bucatărie. Idei, trucuri și câteva sfaturi inspirate

0

Cămara din bucătărie este un spațiu care trebuie folosit cu maximă eficiență. În casele normale, din blocuri, există ca anexă o cămară în bucătărie, iar acest spațiu, dacă este amenajat corect poate să fie extrem de util.

Amenajarea acestui spațiu depinde de câteva detalii esențiale:

  • are sau nu aerisire individuală;
  • este mare, medie sau foarte mică.

Daca există aerisire cămara este ideală pentru a depozita fructe si legume dar si conserve, dacă nu are o gură de aer poți monta un ventilator care să primenească aerul din această încăpere, dar nu vei mai putea folosi cămara ca loc de depozitare pentru fructe și legume, ci doar pentru alimente neperisabile. dacă este suficient de mare, ai putea așeza aici o ladă frigorifică, în care să-ți faci rezerve de legume și fructe congelate.

O cămară mare este un loc ideal pentru a depozita alimente neperisabile sau chiar unele din electrocasnicele pe care le folosești mai rar.

Indiferent de dimensiune, cea mai bună soluție de amenajare pentru cămara din bucătărie o reprezintă rafturile:

  • folosește rafturi cu înălțimi diferite în așa fel încât să poți depozita cu ușurință și obiecte mici și mari;
  • rafturile sunt o soluție care maximizează spațiul și poți merge cu ele până la nivelul tavanului;
  • lădițele de lemn și cosurile de nuiele sunt ideale pentru a depozita legumele și fructele care se pot păstra la temperaturi de confort, dar la întuneric;
  • folosește și cutii de depozitare cu capac pentru obliectele care nu sunt necesare în fiecare zi, ca să-ți decongestionezi bucătăriea;
  • adaugă un rastel pentru sticle de vin.

Împarte cămara în „zone”. Conserve, alimente neperisabile (zahăr, paste, ulei, făină, cereale etc.), legume (cartofi, morcovi, fasole boabe, ceapă). Acesasta ajuta la organizarea cămării, dar îți garantează și că vei găsi ceea ce ai nevoie.

În ceea ce privește alimentele neperisabile cea mai bună soluție o reprezintă borcanele și recipientele din sticlă, acestea fiind cele care îți permit să vezi imediat unde se află ceea ce cauți.  În plus borcanele de sticlă sunt refolosibile, mai ales dacă sunt din categoria celor care au capace cu arc.

În rest utilizează cuti de plastic si carton rezistent, care se dovedesc ideale pentru organizarea din camara. Un sfat: etichete autoadezive lipite pe cutii te ajută să identifici rapid ceea ce cauți.

Orice soluție de amenajare pentru cămară din bucătărie ai folosi, una dintre condiții pentru eficiență este să păstrezi ordine și să verifici periodic ceea ce se află în cămară. Elimini riscul că alimentele să se strice sau să se altereze.

Ia în calcul și aceste câteva sfaturi:

  • cămară trebuie igienizată total o dată pe an, cel mai bine toamna;
  • repetă operațiunea primăvara;
  • dezinfectează și curată bine pereții pentru a îndepărta mucegaiurile și a distruge microorganismele;
  • verifică din cand în când rezistența rafturilor, curată și usucă bine zonele umede, dacă există;
  • șterge rafturile și laditele cu subtanțe care îndepărtează mucegaiurile.
  • în cămară trebuie să fie întuneric pentru buna conservare a produselor depozitate acolo;
  • temperatura scăzută este necesară, dar nu trebuie să scadă sub 10 grade Celsius;
  • folosește containere pentru legume și fructe de dimensiunea optimă (potrivite cu membrii familiei), și proporționale cu frecvența perioadelor în care mergi la cumpărături (o dată pe săptămână, la două săptămâni sau mai rar);
  • pune hârtie pe rafturi, pentru că această protejează foarte bine lemnul și absoarbe umezeală;
  • hârtia trebuie schimbată periodic, atunci când sunt depuneri de praf sau pete;
  • nu aglomera inutil;
  • pastreză un loc pentru obiectele electrocasnice pe care le folosești rar, pentru tăvile pentru fripturi pe care le utilizezi doar cu ocazii speciale.

Depozitează în cămară conservele. Tot aici poți face un mid stoc de alimente conservate, pentru situații de urgență, când mai multe zile nu poți ieși din casă (conserve de fasole, carne, gemuri și compotruri, eventual o rezervă de apă și pesmeți).

Pune pe ușa interioară a cămării o folie pe care poți scrie cu cretă sau cu un marker, și notează acolo ce trebuie cumpărat la următoarea tură de cumpărături. Ai folosit ultimul pachet de paste, notează să iei data viitoare, de exemplu. În felul acesta nu-ți va lipsi nimic!

O cămară care are o sursă de lumină artificială, pe care să o folosești la nevoie o să fie mult mai practică și, deloc surprinzător, mai ordonată!

O amenajare eficientă în camara din bucătărie este secretul unei bucătării organizate.

Citește și:

Text: Otilia Ignat/ Sursa foto: unsplash

 

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply