Povestea salvării unui imobil istoric: Casa Domnească a Mănăstirii Slatina

În centrul Mănăstirii Slatina din județul Suceava se află o clădire cu o istorie de peste 460 de ani. Fosta Casă Domnească, construită în anul 1561, face parte dintr-un ansamblu istoric ridicat de domnitorul Alexandru Lăpușneanu. Recent, clădirea a trecut printr-un amplu proces de restaurare, prin care a fost pregătită pentru a găzdui un muzeu și noi activități culturale.

Intervenția a urmărit păstrarea elementelor istorice, repararea zonelor degradate și amenajarea spațiilor pentru utilizarea lor în prezent. Proiectul continuă o serie de lucrări începute în urmă cu mai bine de 50 de ani și propune o nouă etapă în viața acestui monument.

O clădire cu o istorie de peste patru secole

Mănăstirea Slatina, ctitorită de Alexandru Lăpușneanu, este un ansamblu de monumente istorice de importanță națională. Este reprezentativă pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVI-lea. Fosta Casă Domnească, construită în 1561, este amplasată în centrul incintei mănăstirii. Clădirea reprezintă un exemplu valoros de arhitectură rezidentială medievală, cu influențe renascentiste.

Unul dintre elementele sale specifice era organizarea înterioară. Încăperile erau dispuse pe niveluri care urcau treptat de la vest spre est. Această succesiune avea legătură și cu rolul fiecărei camere, în funcție de importanța și destinația ei. Această particularitate a devenit unul dintre punctele de plecare ale proiectului actual de restaurare. Arhitecții au urmărit să păstreze ideea de traseu ascendent și să o integreze în noua organizare a clădirii.

Restaurarea a început în anul 1973

Primele lucrări de restaurare au început în anul 1973, sub îndrumarea arhitecților Ioana Grigorescu și Virgiliu Polizu. La vremea respectivă, intenția era transformarea Casei Domnești într-un muzeu.

Lucrările reluate în 2024, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), continuă acest proiect. Obiectivele sunt conservarea clădirii, eliminarea cauzelor care au dus la degradarea ei și adaptarea spațiilor pentru activități muzeale și culturale.

La începutul noii intervenții, clădirea avea mai multe probleme. Muzeul funcționa într-un spațiu amenajat provizoriu, fără sistem de climatizare. Podul era neamenajat și greu accesibil, iar beciurile erau afectate de infiltrații și umezeală. În zonele păstrate sub formă de ruine existau degradări și adăugiri care afectau aspectul și structura istorică.

Spațiile interioare au fost reorganizate

Una dintre principalele intervenții a vizat spațiile muzeale. Acestea au fost reorganizate și dotate cu sisteme de climatizare, care permit controlul și monitorizarea temperaturii și umidității. Aceste condiții sunt importante pentru păstrarea în siguranță a obiectelor expuse.

O atenție specială a fost acordată beciurilor boltite. Pentru a reduce efectele umezelii asupra zidurilor, a fost realizat un canal de aerisire de-a lungul pereților. Acesta permite circulația aerului și contribuie la uscarea zidăriei. Beciurile au fost, de asemenea, integrate în circuitul de vizitare și transformate în spații de expunere. Astfel, vizitatorii pot descoperi și aceste încăperi care fac parte din istoria clădirii.

Podul a devenit un spațiu pentru activități culturale

O altă schimbare important a fost amenajarea podului. Acesta a fost transformat într-o sală de întruniri, care poate găzdui diferite activități culturale și evenimente. Accesul se face printr-o scară nouă din lemn și printr-un sistem de pasarele și coridoare suspendate, numite cursive. Traseul a fost gândit astfel încât să reia ideea de urcare treptată, specifică organizării istorice a Casei Domnești.

Două dintre aceste pasarele sunt realizate din stejar și au o formă curbată în partea de jos. ele amintesc de bolta din zidărie care a existat în trecut, fără să încerce să o refacă exact. În acest spațiu va fi amenajată și o bibliotecă. Astfel, drumul către mansardă devine și un traseu prin care vizitatorii pot descoperi informații și materiale culturale.

Cum au fost restaurate fațadele?

La exterior, lucrările au urmărit păstrarea cât mai fidelă a materialelor istorice. Zidurile din piatră ale clădirii care găzduiește muzeul au fost acoperite cu un strat subțire de mortar pe bază de var. Soluția protejează zidăria, dar permite păstrarea vizibilă a texturii vechi a pereților.

În zonele păstrate ca ruine, piatra a rămas aparentă. Marginile neregulate au fost menținute, iar completările au fost realizate discret. Locurile în care se sprijineau vechile bolți sunt marcate prin elemente din cărămidă.

La partea superioară a fațadelor, forma tencuielii urmărește nivelul istoric al parterului. Pentru etajul care a existat în trecut nu există suficiente informații care să permită o refacere exactă. Din acest motiv, partea superioară a fațadei este retrasă.

Elemente istorice și soluții contemporane

Întregul proiect urmărește păstrarea materialelor originale și respectarea etapelor de restaurare valoroase realizate anterior. Noile elemente sunt ușor de recunoscut și au fost introduse discret, astfel încât să completeze clădirea fără să îi schimbe caracterul istoric.

Casa Domnească nu este tratată doar ca o clădire veche care trebuie reparată, ci ca un spațiu care poate avea în continuare un rol în viața comunității și a mănăstirii. Beciurile deschise vizitării, încăperile istorice, traseul ascendent către mansardă și sala destinată întâlnirilor formează împreună un parcurs prin diferitele etape ale clădirii. Vizitatorii pot descoperi astfel atât istoria monumentului, cât și noile sale funcțiuni.

Proiectul arh. Mircea Căpățână, arh. Ruxandra Căpățână și arh. Virgiliu Polizu face parte din proiectele înscrise la Arhitectură construită / Arhitectură și patrimoniu 2026 de la Anuala de Arhitectură București.

Anuala de Arhitectură București este realizată în fiecare an de către Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România. Printre categorii se numără: Arhitectură Construită, Arhitectura Amenajărilor Interioare, Cercetare prin Arhitectură și Arhitectură de portofoliu și altele.

Foto: arh. Bouriaud Maria, arh. Bradu Cozmin