Foto: Profimedia 5 lucruri din casă despre care nu te gândești că expiră 2 octombrie 2026 | Idei practice | Petri Radulescu Distribuie articolul pe: Când spunem “expiră”, ne gândim de obicei la alimente, medicamente sau produse cosmetice. Dar și în casă există obiecte și produse care au o durată de viață limitată. Chiar dacă nu au întotdeauna o dată clară de expirare, folosirea lor pentru prea mult timp le poate reduce eficiența sau chiar poate crea probleme. Iată cinci lucruri pe care este bine să nu le păstrezi la nesfârșit. 1. Soluțiile de curățat Detergenții și soluțiile pentru curățenie nu rămân eficiente la nesfârlșit. În timp, ingredientele din compoziția lor se pot degrada, mai ales dacă recipientele au fost ținute în locuri foarte calde, reci sau cu multă lumină. Un produs mai vechi poate să nu mai curețe la fel de bine, chiar dacă arată normal. Uneori își poate schimba mirosul, culoarea sau consistența- semne că ar fi timpul să fie înlocuit. De aceea, este bine să verifici ambalajul și recomandările producătorului și să eviți să păstrezi ani întregi sticle pe care le folosești foarte rar. 2. Detergentul de rufe Și detergentul de rufe își poate pierde din proprietăți în timp. Pudra se poate umezi și întări, iar detergentul lichid își poate schimba textura sau poate deveni mai puțin eficient. Asta nu înseamnă că un detergent vechi devine automat periculos, dar este posibil să nu mai spele hainele la fel de bine. Un alt semn că produsul nu mai este în cea mai bună stare este schimbarea mirosului sau apariția unor modificări de consistență. Pentru rezultate bune la spălare, nu este indicat să cumperi cantități foarte mari doar pentru că sunt la ofertă și apoi să le păstrezi ani de zile. 3. Pernele Pernele nu au o dată de expirare scrisă pe etichetă, dar au o durată de utilizare. În timp , umplutura se tasează și perna își poate pierde forma și capacitatea de a susține corect capul și gâtul. În plus, în perne se pot acumula în timp transpirație, praf, celule de piele și alergeni, chiar dacă le speli sau folosești o față de pernă curată. Dacă perna a devenit foarte turtită, are cocoloașe, nu mai revine la forma inițială sau nu mai este confortabilă, este probabil momentul să o schimbi. Durata de viață diferă în funcție de material și de modul în care este întreținută, așa că recomandările producătorului sunt cele mai bune de urmat. 4. Prosoapele de baie Un prosop poate părea bun pentru foarte mult timp, dar și el își pierde treptat proprietățile. După multe spălări, fibrele se uzează, iar prosopul poate deveni aspru și poate absorbi mai greu apa. Mai important este modul în care îl folosești și îl usuci. Un prosop care rămâne umed pentru mult timp poate căpăta un miros neplăcut și poate deveni un mediu favorabil pentru dezvoltarea microorganismelor. Dacă prosopul nu mai absoarbe bine apa, miroase neplăcut chiar și după spălare sau materialul este foarte deteriorat, nu merită să îl folosești la nesfârșit. Uneori, înlocuirea lui este mai practică decât încercarea de a-l “salva” cu tot felul de soluții. 5. Detectorul de gaze Poate cel mai important obiect de pe această listă este detectorul de gaze. Pentru că este un dispozitiv de siguranță, nu ar trebui folosit peste durata de viață recomandată de producător. Senzorii din interior își pot pierde în timp din sensibilitate, iar aparatul poate să nu mai funcționeze la parametrii pentru care a fost proiectat. De aceea, nu este suficient să verifici doar dacă detectorul se aprinde sau dacă emite un semnal atunci când apeși butonul de test. Verifică data instalării, instrucțiunile producătorului și perioada de utilizare recomandată. Dacă aparatul a ajuns la sfârșitul duratei de viață, înlocuiește-l, chiar dacă aparent funcționează. Foto: Profimedia CITEȘTE ȘI: Decluttering digital. Sau cum îți faci ordine în telefon și în calculator MDF vopsit: cum recunoști fronturile bine vopsite și cum le întreții De ce flacăra aragazului este portocalie uneori și care e pericolul Distribuie articolul pe: Petri Radulescu