Din flora sălbatică în grădinile noastre: plămânărica

Cunoscută mai ales ca plantă de pădure, plămânărica poate ajunge cu ușurință și în grădinile noastre. Îi plac locurile umbroase sau semiumbrite, solul umed și bogat în humus, iar primăvara atrage atenția prin florile sale care își schimbă culoarea. Pulmonaria officinalis este o plantă perenă originară din Europa și Asia, întâlnită în mod natural și în România. Crește în pădurile de foioase, la marginea acestora, în zonele de luncă și în regiunile submontane. Pentru că nu are nevoie de soare puternic și se adaptează destul de ușor, poate fi cultivată și în grădină sau chiar în ghivece.

O plantă ușor de recunoscut

Plămânărica nu este o plantă foarte înaltă. Ajunge, de regulă, la aproximativ 20-30 de centimetri și formează tufe compacte. Frunzele sunt unul dintre cele mai ușor de observat elemente. Au o formă ovală sau asemănătoare unei inimi, sunt ușor ondulate pe margine și au o textură aspră, fiind acoperite cu peri fini. Culoarea este verde, iar frunzele mature prezintă adesea pete albe sau argintii, care îi dau un aspect aparte.

Tulpina este dreaptă și acoperită cu peri fini. Poate avea o nuanță verde sau ușor roșiatică și este suficient de rezistentă pentru a susține frunzele și florile. Sub pământ, planta are un sistem de rădăcini care îi permite să reziste și să reapară de la un an la altul.

Florile își schimbă culoarea

Unul dintre cele mai interesante lucruri la plămânarică este schimbarea culorii florilor. Acestea apar grupate pe tulpini scurte și au forma unor mici tuburi. La început pot avea nuanțe de roz sau roșu, iar pe măsură ce se maturizează devin violet sau albastre. De aici rezultă și unul dintre efectele sale decorative: pe aceeași plantă pot fi observate flori în mai multe culori.

Înflorirea are loc, în general, din primăvară până la începutul verii, aproximativ din martie până în iunie, în funcție de temperatură și de zona în care crește. În regiunile mai calde, primele flori pot apărea chiar mai devreme.Florile sunt vizitate de insecte, inclusiv albine, care contribuie la polenizarea plantei.

De ce îi spune „plămânărică”?

Numele plantei are o istorie interesantă. Denumirea științifică Pulmonaria provine din latinescul pulmo, care înseamnă „plămân”. În medicina tradițională europeană exista credința că aspectul unei plante poate indica și felul în care aceasta ar putea fi folosită. Petele albe și argintii de pe frunzele plămânărcii au fost asociate cu aspectul plămânilor, motiv pentru care planta a fost considerată potrivită pentru problemele respiratorii.

Planta era cunoscută și în secolul al XVI-lea. Botanistul englez William Turner a menționat-o în lucrarea sa A New Herbal, publicată în 1551. Mai târziu, denumirea științifică Pulmonaria officinalis a devenit numele sub care este cunoscută astăzi. Termenul „officinalis” apare în denumirea multor plante folosite în mod tradițional în scop medicinal.

Ce conține plămânărica?

Frunzele și florile conțin mai multe substanțe naturale, printre care mucilagii, taninuri, flavonoide, saponine, polifenoli și acizi organici. Planta mai conține vitamina C și minerale precum calciu, potasiu, magneziu și fier. Aceste componente au făcut ca plămânărica să fie folosită de-a lungul timpului în medicina tradițională.

Este important însă ca utilizarea unei plante medicinale să nu fie confundată cu un tratament medical dovedit pentru o anumită afecțiune. Pentru administrarea în scop terapeutic este recomandată informarea de la un medic sau farmacist, mai ales în cazul copiilor, al femeilor însărcinate sau al persoanelor care urmează tratamente medicamentoase.

Cum era folosită în mod tradițional?

În medicina populară, cele mai utilizate părți ale plantei sunt frunzele și florile. Acestea au fost folosite în diverse preparate tradiționale destinate calmării tusei și a iritațiilor de la nivelul gâtului. Planta a fost asociată în mod tradițional și cu susținerea eliminării secrețiilor respiratorii, precum și cu unele probleme digestive sau urinare. Tocmai datorită acestor utilizări tradiționale, plămânărica a rămas cunoscută ca una dintre plantele medicinale ale florei europene.

O alegere bună pentru zonele umbroase ale grădinii

Dincolo de utilizările sale tradiționale, plămânărica este interesantă și din punct de vedere decorativ. Este potrivită pentru locurile în care multe plante de grădină au dificultăți să se dezvolte, în special zonele cu umbră sau semiumbră. Preferă un sol umed, dar bine drenat și bogat în materie organică.

Poate fi plantată sub copaci, în apropierea arbuștilor sau în zonele mai puțin însorite ale grădinii. Se potrivește foarte bine și în amenajările inspirate din natură, unde plantele cu aspect mai puțin pretențios sunt lăsate să creeze un decor apropiat de cel al unei păduri.

În plus, frunzele pătate rămân interesante și după perioada de înflorire, astfel că planta nu își pierde imediat valoarea decorativă odată cu dispariția florilor.

Foto: Profimedia