5 probleme de care proprietarii de apartamente se pot lovi pe timpul iernii

0

Iarna poate veni cu mari bătăi de cap chiar și dacă ești un proprietar de apartament, nu numai de casă la curte. Sezonul rece aduce umezeală, temperaturi extrem de scăzute și perioade lungi în care tot ce poți face este să aștepți ca ninsoarea să se oprească. Înainte ca primele zăpezi mai agresive să lovească, e important să te asiguri că ai apartamentul pus la punct pentru această perioadă din an.

5 probleme de care proprietarii de apartamente se pot lovi pe timpul iernii:

  1. O centrală termică cu probleme

O mentenanță la un interval de 2 sau 3 ani este necesară pentru orice centrală termică. Îți recomandăm să faci acest lucru încă de pe acum, înainte ca iarna să își intre cu adevărat în drepturi. O verificare făcută din timp te poate ajuta să identifici eventuale probleme. Astfel, poți lua din timp piese de schimb pentru centrale termice ca să întâmpini această iarnă cu siguranța că nu se va întâmpla nimic neprevăzut.

  1. Geamuri care nu au fost izolate corect

Asigură-te înainte ca frigul și ninsorile să se instaleze că toate geamurile din apartamentul tău sunt izolate corect, iar apa nu îți va intra în locuință. Uită-te după fisuri nedorite în ferestre și verifică dacă vântul nu suflă pe lângă geamuri, în interiorul casei. De asemenea, există posibilitatea ca și ramele ferestrelor să fie deteriorate și să necesite anumite reparații. E important să faci toate aceste lucruri din timp, pentru a nu te trezi cu surprize neplăcute mai târziu.

  1. Uși care nu se mai închid complet

Ușile din apartament trebuie să reprezinte o preocupare înainte să te trezești cu iarna peste cap, motiv pentru care acum este momentul să verifici dacă aerul suflă cu putere pe sub ele sau dacă nu se mai pot închide complet, din cauza lemnului umflat de la vopseaua sau umezeala acumulată în ultimii ani. Pentru ca toate încăperile din apartamentul tău trebuie să devină, în primul rând, eficiente din punct de vedere energetic în această iarnă, ușile pot juca un rol semnificativ la acest capitol. Degeaba ai investit sume importante în renovare și izolare termică, dacă ușa dormitorului stă mai mult întredeschisă, pentru că nu se poate închide complet.

  1. Caloriferele nu se mai încălzesc destul

Aerisirea caloriferelor este extrem de importantă la fiecare început de iarnă. Cu timpul, acestea acumulează aer și astfel nu se mai pot încălzi complet, ceea ce va însemna și câteva grade în minus pentru confortul locuinței tale, dar și bani mai mulți plătiți pentru încălzire. Ține cont și de faptul că există posibilitatea ca țevile de tur și retur să fie înfundate, astfel aerisirea caloriferului nu este suficientă pentru a rezolva problema.

  1. Apa infiltrată din balcon

O izolare corectă a balconului, dar și a ușii care dă spre balcon este foarte importantă. La fel de important este ca începând cu această iarnă să nu mai lași zăpada să se adune în balconul tău și să aștepți ca temperaturile calde din martie să te scape de ea. Obișnuiește-te să cureți balconul imediat după ce ninsoarea s-a oprit și evită formarea poleiului în balcon, mai ales dacă în fiecare an îți pui acolo butoiul cu varză murată. Riști, dincolo de probleme cu infiltrații de apă în casă, și necazuri cu accidente neprevăzute. Fii preventiv și îți vei mulțumi mai încolo.

În mod evident, viața la apartament pe timpul iernii poate fi mai iertătoare decât cea la casă, mai ales pentru că nu trebuie să îți cureți curtea și nu vei avea stresul acoperișului, decât dacă stai la ultimul etaj. Astfel, aceste câteva responsabilități pe care le ai și pe care le-am enumerat mai sus nu îți vor lua nici foarte mult din timpul tău și nici nu vor fi foarte costisitoare ca să le îndeplinești.

 

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Patryk Kosmider



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply