5 greșeli pe care proprietarii de case trebuie să le evite în această iarnă

0

Unul dintre cele mai frumoase anotimpuri pentru copii, iarna poate fi o adevărată bătaie de cap pentru părinții care sunt și proprietari de case. Mai ales când puținele ore libere între muncă și timp petrecut cu cei mici se pierd încercând să scape de munții de zăpadă din curte și din fața locuinței. Pentru cei mai puțin responsabili, există și articole de lege care prevăd amenzi. Însă nu numai acest argument ar trebui să îi convingă să fie mai harnici în timpul iernii, ci și cel al siguranței.

Care sunt cele 5 greșeli pe care proprietarii de case ar trebui să le evite în această iarnă

  1. O alee plină de zăpadă și polei

Nu vorbim aici doar despre aleea aflată în interiorul curții, ci și despre cea din fața casei, acolo unde pietonii trebuie de multe ori să se aventureze printre nămeți sau porțiuni acoperite cu polei. Potrivit legii, proprietarii sunt responsabili cu eliminarea zăpezii și a gheții de pe trotuarul din fața casei, riscând altfel amenzi usturătoare. În București, spre exemplu, o persoană fizică poate primi o amendă cuprinsă între 200 și 500 de lei pentru o astfel de scăpare care poate pune în pericol integritatea sau chiar viețile trecătorilor. În alte regiuni ale României, amenzile sunt însă chiar și mai mari de atât. Un sfat ar fi ca pentru aleea din fața casei să eviți chimicalele care pot distruge asfaltul. Astfel de freze de zăpadă reprezintă o soluție la îndemâna oricui pus într-o astfel de situație. Eficiente, la un preț extrem de accesibil, pot veni cu motor electric sau pe benzină, ceea ce le face funcționale chiar și atunci când temperaturile sunt foarte scăzute și nici nu vei pierde mult timp dând zăpada din fața curții. Cel mai important aspect ar fi că o astfel de investiție minimă te poate scăpa de o amendă maximă prevăzută de lege.

  1. Țurțurii sunt lăsați să atârne zile întregi

Nu trebuie să mai spunem cât de periculoși pot fi țurțurii pentru trecători sau chiar pentru membrii familiei. Lăsați să atârne zile întregi, există oricând riscul ca aceștia să se rupă și să cadă, dacă temperatura de afară câștigă doar câteva grade în termometre. Un semn care ne atenționează în privința pericolului căderii țurțurilor nu scapă pe nimeni în cazul unui eventual accident, astfel că singurul lucru cu adevărat responsabil de făcut ar fi curățarea acoperișului. Potrivit ISU București, proprietarii sunt obligați ca în termen de 24 de ore de la oprirea ninsorilor să curețe țurțurii formați pe jgheaburi, burlane și acoperișuri.

  1. Curtea nu are suficientă lumină

Iarna, vizibilitatea este redusă considerabil, mai ales din cauza zăpezii și a viscolelor. Curtea casei ar trebui iluminată corespunzător, pentru a evita incidente neplăcute. Asigură-te că aleea principală din curte este corect iluminată și curățată în fiecare moment și că nu îi pune în nicio clipă în pericol pe trecători.

  1. Căldura este oprită pe timpul nopții

Există proprietari care preferă ca în timpul nopții să oprească în casă căldura din dorința de a micșora astfel și factura. Dar lucrurile nu funcționează chiar în acest fel. După o noapte în care pereții casei se răcesc, încercarea de a încălzi rapid casa a doua zi de dimineață ar putea solicita mult mai mult sistemul de încălzire din locuință și astfel de a încărca și factura lunară. Iar mai multe grade în termostat nu înseamnă și o încălzire mai rapidă. Sistemul de încălzire dintr-o locuință funcționează în același ritm și la aceeași capacitate, chit că vei încerca să-l accelerezi punând 10 grade în plus, față de medie. După ce vei observa că încăperea s-a încălzit prea mult, vei încerca să scazi temperatura, în timp ce întreg sistemul va fi extrem de solicitat. În final, totul se traduce într-o factură mai mare și o uzură accelerată. O temperatură constantă în casă este cel mai indicat lucru.

  1. Acoperișul nu este verificat înaintea sezonului rece

Din comoditate, din lipsă de timp sau din lipsa resurselor financiare, unele acoperișuri nu sunt verificate înainte de a fi testate de furia iernii. Acest lucru este o greșeală care ar putea conduce la o avarie mai mare. E important de verificat dacă există bucăți din acoperiș care riscă să se desprindă sau care trebuie înlocuite cu totul înainte ca iarna să își intre în drepturi. Acoperișurile pot fi supuse unui test extrem de dificil în timpul sezonului rece și orice problemă lăsată nerezolvată poate produce necazuri atât proprietarilor, cât și trecătorilor.

Cu un minimum de responsabilizare, fără a avea nevoie de scule sofisticate și scumpe, orice proprietar poate contribui la o iarnă mai ușoară pentru fiecare dintre noi, fără trotuare pline de polei, alei pline de zăpadă și țurțuri care stau să cadă de la câțiva metri înălțime.

 

Sursă foto: Shutterstock / By anweber

 



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply