4 soluții cu ajutorul cărora penele de curent nu-ți vor mai da bătăi de cap

0

Cu toții am trecut de nenumărate ori prin momente în care am rămas fără curent, pe întuneric, în situații incomode. Pe lângă neplăcerile de care avem parte atunci când suntem nevoiți să sistăm activități care nu pot fi amânate prea mult, mai apar și cazurile în care ni se defectează aparatură costisitoare.

Penele de curent sunt încă la ordinea zilei în România, mai ales în lunile de vară și iarnă și în perioadele de instabilitate atmosferică. Din fericire, avem la îndemână soluții din ce în ce mai bune și mai accesibile pentru evitarea completă a acestora sau cel puțin a neajunsurilor provocate de acestea.

În luna iunie 2017, canicula bucureșteană își intrase în drepturi atât de puternic, încât utilizarea instalațiilor de climatizare a crescut în medie consumul de curent al Capitalei cu 13% față de valoarea înregistrată în zilele cu temperaturi normale, lucru care a determinat întreruperi de curent frecvente. Conform ANRE, în anul precedent s-a înregistrat o medie de 290 de minute de pană de curent pe consumator în România. Din păcate, căderile de curent nu ne vor părăsi prea curând: studii internaționale, precum acesta, arată cum creșterea incidenței fenomenelor meteorologice extreme duce la o creștere a duratei penelor de curent severe și generalizate. În aceste condiții, prevenirea consecințelor neplăcute ale penelor de curent și ale fluctuațiilor de tensiune poate deveni în anumite perioade ale anului o prioritate pentru casa ta. Ce este de făcut?

Folosește un generator de curent ca sursă alternativă de energie

Un astfel de echipament este soluția ideală pentru alimentarea locuinței tale cu energie electrică. Poți alege dintr-o varietate mare de modele, în funcție de numărul și de tipologia consumatorilor pe care îi va alimenta aparatul. Există multe modele concepute special pentru utilizarea ca sistem de rezervă, fiind dotate cu pornire automată și putând funcționa fără oprire chiar și 11-12 ore. Practic, cu ajutorul său penele de curent nu vor mai fi resimțite aproape deloc, iar tu îți vei putea continua liniștit activitățile.

Dacă îți dorești mai mult de o simplă soluție alternativă, poți lua în considerare chiar și folosirea unui generator ca sursă permanentă de curent, mai ales în cazul unui case de vacanță sau a unei locuințe într-o zonă mai izolată, în care nu petreci foarte mult timp.  

Printre criteriile importante pe care trebuie să le ai în vedere la alegerea unui generator de curent sunt aplicațiile lui (generator permanent, sursă de avarie, sursă de energie portabilă pentru deplasări), tipurile de consumatori pe care îi va alimenta (cu curent monofazat sau trifazat), puterea, locul de amplasare (interior sau exterior), tipul de combustibil preferat (benzina sau motorina), tipul de pornire dorit (la sfoară, la cheie sau automată). Totuși, dacă vrei să faci cea mai bună alegere, nu ezita să ceri sfatul unui electrician.

Protejează-ți aparatura cu un UPS

O soluție utilizată des, mai ales în cazul serverelor, UPS-ul (Uninterrubtible Power Supply) asigură alimentarea aparaturii conectate pe o perioadă de până la câteva ore prin intermediul unei baterii care stochează în prealabil energia de la o priză. Astfel, funcționalitatea lui nu trebuie confundată cu cea a unui generator de energie electrică. De aceea, dacă se întâmplă să cadă curentul în timp ce lucrezi la computer, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să salvezi repede toate datele și să aștepți revenirea curentului, pentru a continua munca. Pentru a nu avea surprize neplăcute, trebuie să fii atent, de asemenea, la durata de viață a bateriilor.

Există UPS-uri pentru computere, pentru centrale termice și chiar pentru toată casa. Cele mai ieftine modele sunt cele Offline, care oferă aparatelor energia stocată fără a le proteja de supratensiune și fluctuații. Cele mai performante și mai costisitoare sunt cele Online, care lucrează independent de condițiile din rețea, oferă cel mai înalt grad de protecție și autonomia cea mai extinsă.

Folosește stabilizatoare de tensiune

Dacă ai observat mai frecvent probleme cauzate de variațiile de tensiune din locuința ta, se recomandă achiziționarea unui stabilizator de tensiune. Acesta este un echipament complementar generatorului de curent electric, protejându-ți aparatura în situațiile în care apar fluctuații în intervalul de timp dintre căderea curentului și momentul de pornire a generatorului.

Nu neglija acest aspect, dacă ții la frigider, la aerul condiționat, computerul personal sau cuptorul cu microunde, fiindcă acestea sunt și sensibile la fluctuații, și scumpe, astfel încât paguba poate fi semnificativă în cazul defectării lor.  

Scoate din priză aparatura atunci când nu o folosești

E de înțeles că nu îți vei scoate din priză lampa de birou după ce o închizi doar ca să o bagi la loc când o aprinzi din nou, însă, dacă pleci de acasă pentru perioade mai lungi, e o idee bună să scoți din prize măcar consumatorii principali și să închizi prelungitoarele. De asemenea, în lipsa unui generator ca soluție de avarie, în timpul penelor de curent este recomandabil să scoți din prize toți consumatorii și să aștepți câteva minute după revenirea curentului înainte să îi pornești din nou.

Așadar, în funcție de nevoile tale (numărul și tipul consumatorilor, durata și frecvența de utilizare, tipul și frecvența problemelor din zona ta etc.), fiecare dintre aceste soluții te poate ajuta, mergând chiar până la eliberarea ta de orice stres legat de durata și de consecințele penelor de curent.   

Sursă foto: Shutterstock



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply