3 unelte care fac tăierea lemnului pentru iarnă floare la ureche. Avantaje și dezavantaje

0

Despicarea, de pe acum, a lemnelor de foc pentru iarnă ajuta la mai buna lor uscare. Iar eliminarea umezelii este vitală pentru ca lemnul să ardă cu flacără și să emane căldură suficientă.  

Îți va fi și mult mai ușor să depozitezi, la adăpost de ploaie, lemnul de foc, după ce l-ai despicat. Dacă te-ai săturat să cauți oameni care să îți taie lemne pentru iarnă, acum e momentul să te descurci de unul singur.

Iată care sunt principalele unelte cu ajutorul cărora poți tăia lemne pentru iarnă, cu avantajele și dezavantajele lor:

  1. Despicător de lemne

O unealtă modernă, cum ar fi despicătorul de lemne electric sau pe motorină, te poate ajuta să termini cu despicatul în doar doar câteva ore. Unul electric ar fi potrivit pentru uz casnic și pentru mici întreprinderi meșteșugărești. Despicătorul pe motorină, de capacitate mare, ar fi o opțiune mai degrabă dacă te gândești să începi o afacere cu cherestea.   

Avantaje:

  • face singur aproape toată treaba. La topor, despici aceeași bucată de lemn de mai multe ori. Cu drujba, procedezi la fel, dar mai repede. Cu o unealtă mai modernă precum despicătorul, însă, termini treaba în doar doi pași. Primul: tai o bucată de lemn care să se potrivească diametrului de lucru al uneltei. Al doilea: pui bucata în despicător, îl lași să taie și, la final, pui deoparte lemnul gata pentru aruncat în sobă. Asta înseamnă că scapi din exercițiul acesta fără bătături și dureri de spate, așa cum se întâmplă când lucrezi cu alte instrumente mai puțin ergonomice.
  • te ajută să câștigi bani. Vei economisi multă energie și mult timp, lăsând despicătorul să lucreze pentru tine. În consecință, vei avea vreme să despici lemne și pentru ceilalți. Cu câțiva clienți pe zi, într-o lună îți scoți banii pe care i-ai dat pe unealtă.  

Dezavantaje:  

    • e greu de deplasat. Un despicător electric performant, cu care să poți tăia și 100 de bușteni pe oră, cântărește măcar vreo 80 de kilograme. Și va trebui să-l duci din poartă în poartă, dacă tai lemn pentru alții.
    • e mai scump. Un despicător electric de capacitate mare, cu care să tai în câteva ore lemne pentru o iarnă, costă măcar cât 20 de topoare profesionale și cam câte 5 drujbe ușoare.
    • este dependent de sursa de alimentare. Unde n-ai nici curent electric, nici combustibil fosil, singurul care poate fi folosit e un despicător de mână. Îți va fi mai ușor să tai cu el decât cu toporul.
  1. Drujbă

Găsești drujbe câte vrei, pe mărimi, calități, capacități și grade de siguranță. Sunt unelte care îți pot fi de mare folos pe lângă casă. În funcție de cât și ce lemne tai, poți alege una electrică sau una alimentată cu motorină.

Avantaje:

  • rezistă în timp. Folosește-o cât e ziua de lungă  și tot nu va trebui să o schimbi după o lună sau două
  • se adaptează nevoilor tale. Pentru tăiat lemne de foc și grădinărit, îți poate ajunge una de mici dimensiuni, ușor de controlat. Poți alege una electrică, dacă știi că ai de unde să o alimentezi. Tăietorii de  lemne profesioniști sunt cei care își cumpără drujbe mari, grele, cu motorină. Folosirea acestora din urmă e mult mai riscantă
  • e versatilă. Poți să tai cu ea lemne de foc, dar o poți folosi și, spre exemplu, ca să sculptezi cu ea o bucată de lemn.

Dezavantaje:

  • poate fi periculoasă. Pentru utilizatorii neexperimentați, puterea drujbei ar putea fi copleșitoare. Ideal ar fi să o alegi pe cea electrică. E mai ușor de manevrat, iar riscurile să te accidentezi sunt mai mici
  • drujbă manuală nu există. Pentru cea electrică, îți trebuie acces la o priză sau măcar la un generator. Și nici cea pe motorină nu funcționează, dacă n-o alimentezi.
  1. Topor

Toporul este unealta tradițională pentru despicat lemne. A fost folosită, cu succes, de mii de ani. E încă cea mai la îndemână soluție.

Avantaje:

  • nu necesită alimentare. N-ai nevoie nici de motorină și nici de vreo sursă de curent ca să tai lemnele. Îți trebuie doar forță fizică și chef de muncă
  • te stimulează să faci mișcare. Mulți preferă să taie lemnele la topor pentru că, în acest fel, își antrenează trupul. În plus, se simt într-o mai strânsă legătură cu natura.

Dezavantaje:

  • e periculos. Trebuie să știi să mânuiești toporul ca să nu te rănești. Dacă pui mână pentru prima oară pe o astfel de unealtă, ai șanse bune să te alegi măcar cu bătături în palme și cu niște dureri de spate pe care să le ții minte.
  • e relativ ineficient. Dacă bușteanul cu care te lupți e mare, n-o să-l dovedești doar cu toporul. Dar și dacă ai putea-o face, îți va lua mult mai multă vreme să-l termini de despicat. O să obosești  repede și, la finele zilei, vei fi făcut mai puțină treabă.  

Uneltele de despicat lemnul ți le alegi în funcție nevoi. Dacă ai de tăiat mult și repede, soluția ar putea fi un despicător electric sau o drujbă. Dacă vrei mai degrabă să faci mișcare și să înțelegi cum se muncea, pe vremea bunicii, un topor ar putea fi mai indicat.

 

Sursa foto: shutterstock.com



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply