3 soluții de la experți pentru a-ți încălzi bine casa. Așa ai parte de căldură în mod inteligent

0

De ce să apelezi mereu la trucuri, în loc să ai garanția unei locuințe bine izolate și bine încălzite? Iată ce ar face un specialist în construcții în propria locuință.   

Iarna și-a intrat în drepturi așa că ne așteaptă pe toți facturi crescute, dar și apelarea la diverse trucuri pentru a încălzi mai bine casa. Chiar dacă implică o cheltuială de moment mai mare decât soluțiile rapide, modalitățile acestea de a-ți proteja casa de frig și buzunarele de risipă pe termen lung sunt cele pe care le-ar pune în aplicare și experții în propriile locuințe. Iată ce ai de făcut în propria casă pentru a-ți spori confortul iarna:

  • Nu lăsa frigul să pătrundă în casa ta. Cele mai importante lucruri de avut în vedere  

Primul lucru pe care îl ai de făcut este să împiedici frigul să intre în casa ta și căldura să se piardă. Ce înseamnă asta? Că trebuie să izolezi bine casa. Poți să izolezi pereții atât la exterior, cât și la interior, iar variantele de material pe care le ai la dispoziție sunt fie polistirenul expandat sau extrudat, fie vata minerala de sticlă sau bazaltică. Alegerea experților este vata minerală, însă și polistirenul este un material bun de luat în calcul în cazul în care ai un buget mai mic.

Lucrează și la alte zone – înlocuiește ferestrele și ușile cu unele care să se închidă cum trebuie și să izoleze foarte bine casa. Un lucru pe care multe persoane îl uită este podeaua, însă, dacă stai la casă, prin ea se pierde foarte multă căldură. Un specialist ar folosi o astfel de șapă autonivelantă pentru a se asigura că nu pierd căldură prin pardoseală. Este un material indispensabil într-un proiect de construcție ca la carte.

  • Alege o variantă de încălzire convenabilă și comodă

La ora actuală, cea mai convenabilă și comodă variantă este montarea unei centrale electrice în condensație și pe gaz. Este o variantă avantajoasă ca preț, mai ales dacă ai și casa bine izolată, și o variantă care nu presupune niciun efort din partea ta.

Dacă vrei să ai parte de un consum optim și de o temperatură plăcută în casă, nu uita de termostat și nu opri centrala niciodată. Reglezi temperatura din termostat și centrala va merge ghidată de valoarea respectivă. Când va ajunge la acea temperatură se va opri automat, iar când ea va scădea, va reporni. Nu opri centrala când pleci de acasă, consumul va fi mai mare când o repornești și casa va fi răcită.

  • Ia în calcul varianta energiei regenerabile  

O variantă de luat în calcul și una după care vei culege roadele în timp este utilizarea energiei regenerabile. Este vorba despre energia solară, cea pe care o poți folosi pentru a încălzi toată casa cu cele mai mici costuri posibile. Este o idee care va implica niște costuri inițiale mai mari, dar care se va amortiza în timp.

Mai mult decât atât, trebuie să știi că, dacă iei cu adevărat în calcul ideea de a-ți încălzi casa cu ajutorul panourilor solare, poți primi și un ajutor de la stat. Este vorba despre programul „Casa Verde“, cel prin care românii pot beneficia de 6.000 de lei de la stat pentru achizția unor panouri solare, de 8.000 de lei pentru o pompă de căldură sau de 40.000 de lei pentru izolarea casei cu materiale ecologice.

După cum vezi, este vorba despre proiecte de durată și cu rezultate sigure. Chiar dacă implică un efort mai mare din partea ta, el va merita pe deplin.

Sursa foto: Shutterstock


Booking.com


Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply