În mijlocul naturii, înconjuraţi de munţii Piatra Craiului şi Bucegi, am făcut cunoştinţă cu Alina şi Răzvan Marinescu, spirite cu idei inovatoare. Ei au creat primul glamping din România şi ne‑au invitat să petrecem alături de ei clipe de neuitat în acest loc magic. Când ai admirat ultima dată stelele pe un cer clar, parcă încremenit, și te-ai confundat cu ele? La Ursa Mică Glamping Resort exact aceasta este senzația, că faci și tu parte din constelație. Alina și Răzvan i-au dat glampingului această denumire care se potrivește atât de bine în scenografia care se profilează în acest colț de rai. Hai să descoperim cum a luat ființă acest proiect: „Îndrăgostiți de natură și sport, am făcut cunoștință cu conceptul de glamping în Elveția și Italia. A fost minunat să ne imaginăm cum ar funcționa și în România, și în 2016 am deschis primul resort de glamping din România la Nucșoara, căruia i-au trecut pragul sute de oameni. La sfârșitul lui 2016 am început căutarea unui nou spațiu pentru un proiect mai mare Ursa Mică Glamping Resort. După multe vizionări, am ales cu inima noua locație în satul Ciocanu și am devenit noii proprietari ai acestui loc de poveste între Piatra Craiului și Bucegi, care se află la 1200 m altitudine. Ne-am dorit să păstrăm și să ducem mai departe munca de o viață a familiei Oncioiu, fostul proprietar. Am păstrat și recondiționat în stil tradițional casa părintească de pe această proprietate. Cu multă dragoste, cu multă muncă, dar și cu susținere din partea unor oameni minunați (foștii proprietari, angajați, vecini, prieteni, clienți, familie), proiectul nostru a crescut și iată-ne ajunși aici. Sperăm ca glampingul să se dezvolte responsabil și în armonie cu natura, așa cum a fost dintotdeauna ideea de a dormi într-un cort, fie el de lux sau obișnuit. Ne dorim ca din ce în ce mai mulți români să îndrăgească și să se bucure de conceptul de glamping. Din 2016 suntem reprezentanți CanvasCamp în România și în alte țări din Sud-Estul Europei, furnizând corturi de lux prin platforma noastră www.canvascamp.ro. În 2019 am lansat Huzur Glamping – Pop-up Glamping Anywhere – www.huzurglamping.com, un concept absolut nou pe piață, care aduce experiența glamping la cheie în diverse locații (spre exemplu, Domeniul Știrbey) și ocazii (SummerWell). Huzur Glamping poate fi semnătura unui eveniment creativ și cu adevărat deosebit – de la petreceri private, de nuntă sau botez și evenimente corporate la cazare pe durata festivalurilor”, povestește Alina. Ursa Mică Glamping Resort este la mai puţin de trei ore distanţă de Bucureşti şi o oră faţă de Braşov, în Comuna Dâmbovicioara, satul Ciocanu. Este într-o locaţie de poveste, cu acces facil prin faimosul culoar Rucăr-Bran, şi vă întâmpină cu toate utilităţile practice, funcţionale şi calitative necesare pentru a vă scrie în inimi povestea voastră la munte. Toate cele 12 corturi impermeabile au vedere spre panorama spectaculoasă a zonei. Fiecare cort este echipat cu tot confortul de care vei avea nevoie și maximul pe care natura îl permite. Un cort are trei metri înălțime și este amplasat pe o platformă din lemn, astfel încât nu există contact direct cu solul. Pe această mică terasă poți sta la soare sau îți poți savura cafeaua. Înăuntru, aerul circulă mulțumită bumbacului special din care este construit cortul. Cele câteva piese esențiale de mobilă completează experiența de glamping. Fiecare pat e încăpător, iar mica sobă ca pe vremea bunicii îți va asigura un somn liniștit. În fiecare cort sunt sobe și paturi cu saltea premium din spumă poliuretanică și lenjerie de pat din satin cu bumbac. Prosoapele și halatele sunt incluse. Spectacolul naturii rulează permanent: poți opta oricând pentru o leneveală monumentală la aer tare de munte – pe platforma cortului, la saună sau într-un ciubăr cu apă fierbinte. Plimbările și peisajele din tabără sunt terapie pentru minte și suflet. Schimbă aerul, iar mușchii se vor destinde. Dintr-odată parcă lucrurile au altă perspectivă și alt ritm – cel al naturii. În plus, orice vrei să faci – trasee montane, hiking trekking prin chei sau peșteri, hiking în Piatra Craiului și Bucegi, rute de mountain-bike, alpinism și tot felul de cățărări sau schi, ski touring – stafful glampingului este mereu pregătit să îți stea alături și să te ghideze spre a cunoaște aventura în condiții de siguranță. Din august, Ursa Mică Glamping Resort este în această nouă locaţie de vis, la Ciocanu, şi îşi aşteaptă oaspeţii pe tot parcursul anului, chiar şi iarna. Capacitatea maximă de cazare în resort este de 48 de persoane. Verifică prețul și disponibilitatea pe www.carpathianursa.ro, iar pe Facebook sau Instagram poți vizualiza resortul în detaliu. Lenjeria de pat din satin cu bumbac, prosoapele și halatele de baie, toate așezate pe saltelele confortabile, din spumă poliuretanică, la standarde premium, te așteaptă să te bucuri de această experiență. În mijlocul sălbăticiei, când vine vorba de dușuri și toalete, totul este modern amenajat. Cabinele de duș sunt individuale: bărbați și femei, separat. Recepția a fost decorată în stil tradițional pentru a pune mai bine în evidență casele specifice zonei. Zi de zi, aici ai parte de trei mese care îți aduc în prim-plan bucătăria tradițională. La Ursa Mică se gătește cu multă dragoste și ești servit într-un restaurant în aer liber, dar care la nevoie, prin tragerea pereților transparenți , devine protejat de vânt menținând o atmosferă plăcută în interior: „Credem că delicatesele adevărate sunt ingredientele simple cu un gust grozav. De aceea multe dintre ele provin din zonă, proaspete, direct de la fermă sau de la stână, de la producători autorizați. Restaurantul are 48 de locuri, iar vegetarienii sunt bineveniți – trebuie doar să ne anunțe din timp.” Micuța saună din casa estoniană va completa starea de bine, pentru ca tu să te întorci acasă cu alt spirit. Resortul pune la dispoziție trei ciubere cu apă sărată și fierbinte de care poți beneficia la orice oră din zi sau seară. Producție: Mihaela Radu Foto: Bogdan Popescu, Felix Dobrițoiu, Ursa Mică Glamping Resort www.carpathianursa.ro Distribuie articolul pe: