Foto: Sorin Iacob Un proiect în care proprietarii fac echipă bună cu designerii are toate premisele de a fi unul pe deplin reușit. Este și cazul acestei vile de lângă București, în care gazdele noastre au investit nu doar suflet, ci și aspirații și idei ingenioase. Foto: Sorin Iacob Povestea acestei case este printre puținele, dintre foarte multele auzite de-a lungul timpului, care a avut sorți de izbândă încă de la început. Proprietarii s-au ocupat de construirea vilei. Când au ajuns la stadiul de „roșu“, s-au orientat direct către magazinul La Maison. Cunoșteau brandurile aduse de acesta, dar și faptul că producea mobilier pe comandă, însă altele au fost motivele care i-au determinat să colaboreze cu La Maison. Am aflat din spusele lor că aici au întâlnit oameni deschiși, cu o ofertă flexibilă și cu dorința clară de adaptare la cerințele beneficiarului. Foto: Sorin Iacob Practic, nu a existat un plan de amenajare, pașii au fost parcurși frumos și firesc. Din vechea lor locuință proprietarii au păstrat o serie de obiecte de mobilier dragi, iar cei de la La Maison i-au consiliat în legătură cu piesele ce trebuiau să vină în completare, pentru a crea un ambient armonios și confortabil. De asemenea, au existat și câteva piese must-have, cel mai elocvent exemplu în acest sens fiind setul de canapele mov, aflate în living. Text: Mariana Nicolae Distribuie articolul pe: