Relaxare la Marea Neagră II

0
www.cristiniculescu.com
Dragi cititori, continuăm articolul început aici.
Ne-am organizat foarte bine, până la ultimul detaliu, iar cheltuilelile de amenajare au ajuns la aproape 10.000 de euro. Nu am vrut ca amenajările să coste prea mult, însă nu am făcut rabat la calitatea materialelor” precizează gazda noastră. Au fost refăcute în totalitate instalațiile sanitare și electrice, iar din vechiul apartament au mai rămas doar geamurile din termopan și două lustre. Au pus parchet nou doar în dormitoare, iar în restul casei o gresie asemănătoare cu acesta. Un prieten de familie, de profesie arhitect, i-a ajutat să amenajeze apartamentul așa cum și-au dorit, luând în calcul și sugestiile Mădălinei. Inspirându-se din reviste și de pe site-uri dedicate, ea a realizat mai multe elemente de decor (hărți, picturi etc.) pentru interior și a vopsit ușile din lemn ale dulapurilor și dressing-ului din apartament. De altfel, revista Practic Idei, pe care o citește de mai mulți ani, se numără printre publicațiile sale favorite. Vara 2017 este prima în care apartamentul, denumit „Harbour View” este disponibil pentru închiriere.
www.cristiniculescu.com
„Eu știam că va fi o investiție bună, dacă în cinci ani se amortizează…” recunoaște interlocutoarea noastră. „Nu sunt chiar atât de optimistă, dar totuși în două luni de funcționare am reușit să acoperim cheltuielile pentru anul în curs, adică rata de la bancă și întreținerea lunară la bloc.” Mădălina a fost convinsă să achiziționeze acest apartament în Constanța știind că parinții ei locuiesc în oraș, fiindcă a considerat important să aibă pe cineva de încredere în apropiere, recunoscând că într-o altă situație nu ar fi riscat o astfel de cheltuială. S-a gândit că, fiind tineri, ar fi momentul să investească, pentru ca mai târziu să nu le para rău că au ratat astfel de oportunități. „Fără părinții mei și sprijinul lor, mai ales moral, nu am fi reușit, mai ales că făceam mereu naveta” spune ea. În Constanța piața imobiliară este în prezent un pic mai ieftină ca în București, însă se află într-o continuă dezvoltare. Am aflat de la gazda noastră că în stațiunea Mamaia, un apartament similar (cu două camere) poate pleca și de la 100.000 de euro, în funcție de poziționare, 3-4 camere ajungând și la incredibila sumă de 500.000 de euro. Litoralul cunoaște o permanentă dezvoltare, primind anual tot mai mulți turiști, români și străini, atrași de plajele generoase, de condițiile de cazare și de oportunitățile de petrecere a timpului liber, un motiv în plus pentru că astfel de investiții să fie necesare.
Text: Cristi Niculescu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply