Stilul clasic, cateva detalii practice

0

070Stilul clasic – Considerat de mulţi pretenţios, stilul clasic a revenit în forţă. Foarte multe amenajări primesc această notă în primul rând pentru că nu se demodează niciodată. Dar haideţi să descoperim secretele unui astfel de decor.

Fondat pe principii regăsite la civilizaţiile Greciei Antice şi ale Imperiului Roman – ordine, simetrie, echilibru – stilul clasic se caracterizează prin eleganţă,  somptuozitate şi rafinament. Printre cele mai importante curente ale acestui stil se remarcă Renascentist, Romanesque, Bizantin, Gotic, Elisabetan, Queen Anne sau Victorian.

Practic, stilul clasic este un stil istoric în care prioritară era arhitectura, iar amenajările interioare erau subordonate caracteristicilor arhitecturale. Mobilierul furnizează indicaţii privitoare la modul de viaţă din mari epoci ale trecutului, la forme şi ierarhii ale confortului şi prestigiului, la metode tehnice şi artistice care au dat personalitate obiectelor, ambianţelor, gusturilor şi modelor.

Forma mobilierului arată destinaţia şi funcţionalitatea. Se regăsesc ornamente cu scene din viata aristocrată, religioasă, mitică sau chiar de comerţ şi arme. Articulaţiile şi compartimentările mobilierului dezvăluie iscusinţa artizanilor şi permit situarea în epocă a piesei, fiecare artizan având o marcă proprie sau aparţinând unei bresle.

Materialele folosite erau naturale, de cea mai bună calitate, mobilierul era obligatoriu din lemn masiv foarte bine şlefuit (cel bizantin avea multe intarsii şi placări cu foiţă de aur) cu o cromatică pastelată. Textilele elegante cu imprimeuri de mătase şi  broderii fine se regăseau atât la tapiserii, cât şi la pleduri sau draperii. Amploarea spaţiilor decorate favoriza alegerea tapetelor textile extrem de pretenţioase, cu detalii din catifea sau fir de aur.

Acestea erau subliniate de stucaturile impresionante ce se regăseau la îmbinarea pereţilor sau pe tavane. Pavimentele se remarcau prin naturaleţe. Erau alese plăci de marmură, lemn sau mozaic.

Articol apărut în revista Casa și gradina

Foto: Roche Bobois

Text: Mihaela Radu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply