(P) Prețurile locuințelor din București, în funcție de sector

0

Prețurile apartamentelor situate în ansambluri rezidentiale Bucuresti au avut o evoluție diferită, în funcție de sector. Potrivit indicelui imobiliar realizat de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEAR), cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Sectoarele 2 și 6. Sectorul 5 este singurul care se află pe minus, cu o scădere de aproape 6 procente.

Prețul mediu al unui metru pătrat util într-o locuință din București este de aproximativ 1.200 de euro. Această valoare este cu mult mai mică față de anul 2008, perioada dinaintea crizei financiare, atunci când prețul era de peste 2.100 euro/mp. Singurul oraș din țară care a reușit să depășească capitala în acest clasament este Cluj-Napoca.

Prețuri pe sectoare, în București

Potrivit ANEAR, în anul 2018 s-au înregistrat scăderi ale valorii de piață/mp în trei sectoare: Sector 3 (4%), Sector 4 (1,5%), Sector 5 (7%). În celelalte trei s-au înregistrat creșteri, cea mai mare semnifiativă fiind de peste 8 procente în Sectorul 6. În Sectorul 1 s-au înregistrat creșteri de 4,5%, iar în Sector 2 de 0,5%.

Chiar dacă prețul mediu este de 1.200 de euro/mp, în București puteți găsi locuințe cu valori cuprinse între 500 și peste 2.500 euro/mp. Oferta imobiliară din București este compusă din locuințe de tip studio, garsoniere, apartamente cu 1, 2 și 3 camere, penthouse, dar și vile. Pe lângă apartamentele din blocurile vechi, în București au fost construite peste 200 de ansambluri rezidențiale noi, acestea fiind distribuite în toate sectoarele. În ultimul timp a crescut cererea pentru case și vile amplasate în zone cât mai liniștite, departe de traficul și agitația cotidiană a capitalei.

Unul dintre cele mai scumpe ansambluri rezidențiale din București este One Mircea Eliade, situat în Sectorul 1. Aflat încă în construcție, acesta va avea locuințe de tip penthouse sau cu 1, 2 sau 3 camere. Acestea vor avea suprafețe cuprinse între 51 și 615 mp, iar prețul de pornire este de 2.590/mp.

Oferta în București este una variată, astfel că puteți găsi și apartamente la prețuri mai mici, cu prețuri sub 1.000 euro/mp. De exemplu, ansamblul rezidențial Kristal Residence Prelungirea Ghencea, situat în Sectorul 6, are prețuri de pornire de doar 610 euro/mp. Acesta pune la dispoziția clienților locuințe cu suprafețe ce încep de la 40 mp și ajung chiar și la 122 mp.

Bucureștenii pot alege și din ansamblurile rezidențiale formate din case și vile. La Residence 7 oferă vile cu suprafața de 117 mp la prețul de 931 euro/mp. Locuințele sunt situate pe strada Gura Fagetului, nr. 39, în Sectorul 3.

Cele mai scumpe apartamente din București să găsesc în zona Kiseleff-Aviatorilor și în Herăstrău-Nordului, ambele în Sectorul 1. La polul opus se află locuințele din Sectorul 5, acolo unde media de prețuri este de 800 euro/mp.

Oferta completă de prețuri pentru apartamente și case din București poate fi analizată pe site-ul de imobiliare Flatfy. Aici veți găsi anunțuri pentru locuințe din blocuri vechi, dar și din ansambluri rezidențiale noi, situate în toate sectoarele capitalei.

 

 

 

Sursă foto: pexels, statistici Flatfy

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply