Obiecte frumoase in gradina

0

Există grădini în care înaintea păsărilor, a apei sau a florilor se face auzit glasul unor obiecte frumoase, adevărate opere de artă!

Vara, olandezii așteaptă “Zilele Porților Deschise”, în cadrul cărora proprietarii unor grădini le “oferă” spre vizitare. La una dintre edițiile din Amsterdam am văzut grădina unei artiste care expusese printre plante câteva dintre operele ei. Fiecare dintre ele era un punct de interes al grădinii, toate la un loc conferindu-i unicitate și eleganță. Exponatele pentru o astfel de grădină trebuie să fie de foarte bună calitate și plasate astfel încât să fie cât mai bine puse în valoare. Pe de o parte, se cere să fie cât mai vizibile (eventual înălțate pe niște suporturi cât mai firești în contextul grădinii), pe de altă parte, prezența lor trebuie să pară cât mai naturală. Multe statuete sau vase sunt albe. Grădina acestei artiste (ale cărei opere erau realizate din materiale de culori închise) este un exemplu în care prețiozitatea și eleganța au fost preferate luminozității. Pentru ca statuetele să dețină rolul principal în amenajare și să nu fie concurate de flori, grădina era simplă, dominată de verde.

obiecte frumoase gradina statueta femeie
Foto: Flori Lixăndroiu

Tânăra cufundată în lectură pe un scaun este secondată de un ghiveci cu formă frumoasă și culoare în ton, plin cu flori de
condurul-doamnei roșii-portocalii. Postamentul i-a plăcut până și pisicii!

obiecte frumoase gradina palarie metal
Foto: Flori Lixăndroiu

O pălărie adevărată lăsată undeva în grădină îi imprimă acesteia un aer romantic, dar nu poate rămâne acolo oricât. Cea din metal, ornată cu flori, este responsabilă cu romantismul pe termen nelimitat.

obiecte frumoase gradina statueta iepuras
Foto: Flori Lixăndroiu

Iepurașul negru e înălțat pe un soclu din cărămidă ca să fie cât mai vizibil și este înconjurat de plante ca să pară că tocmai a ieșit din desișul verde și își face curaj să se avânte prin grădină.

Citește și Idei pentru terasă

Articol adaptat din revista Casa lux – octombrie 2014

Autor: Flori Lixăndroiu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply