Noptiere neconventionale (II)

0

Noptiere neconventionale  – O idee fresh și originală pentru a completa decorul dormitorului este să alegi obiecte atipice, care să joace rolul de noptieră. Renunță la clasicul duet al seturilor cu piese similare și lasă-ți imaginația să zburde: cu cei vei accesoriza patul? Citește aici prima parte a materialului si vezi ce alte idei de noptiere neconvenționale am avut noi!

Moir-SPOOM_LOW_01-2
Foto: Dorelan

Noptiere neconventionale – cu aspect industrial

Dacă îți plac decorurile moderne, poți plasa detalii care să lase să se vadă acest lucru. O ladă din lemn cu aspect brut este suportul potrivit nu doar pentru cărțile preferate, ci mai ales pentru stilul decorativ. Dacă ai ales o astfel de amenajare, completează cu detalii din același registru: o aplică cu abajur metalic, un ceas de perete sau niște așternuturi în culori neutre conturează un interior echilibrat și armonios. Pentru a amplifica efectul, poți lăsa unul dintre pereți să sugereze un aspect nefinisat.

Intro-10934485_10152780111843842_1781655689_n
Foto: Intro

Noptiere neconventionale – măsuța de cafea

Dacă îți dorești un element slim, care să nu încarce vizual zona de lângă pat, însă să adauge o nota discretă de șarm și nonconformism, alege o măsuță de cafea pliabilă. Imaginea astfel creată atrage atenția în mod plăcut asupra patului și oferă în același timp suficientă libertate de mișcare, astfel încât „noptiera“ poate deveni cu ușurință… suport pentru micul dejun dintr-o dimineață târzie. O astfel de idee este bine-venită în cadrul dormitoarelor al căror pat este poziționat central sau departe de perete, astfel încât măsuța să ofere o imagine frumoasă indiferent de unghiul din care este privită. Poți accentua intervenția alegând o piesă în culori puternice, ce contrastează plăcut cu tonurile folosite cu precădere pentru fundal.

1SIMPLE
Foto: Letti & Co.

Noptiere neconventionale – compoziție amuzantă

Iată o metodă simplă prin care poți imprima dinamism zonei de dormit: folosește nu una, ci mai multe măsuțe joase, obligatoriu în tonuri diferite și cu forme variate. Nu plasa același număr de piese peste tot, ci distribuie-le diferit. Intervenția este ideală pentru încăperile de inspirație modernă, unde jocul siluetelor și gama cromatică oferă o diversitate plăcută. Potrivită unei astfel de alegeri este alăturarea unui corp de iluminat cu mai multe brațe, de preferat trasat pe coordonate moderne sau supradimensionat.

Fotolia---psrtea-dreapta-cu-litere----_65927082_Subscription_XXL.jpg_©-archideaphoto---Fotolia.com
Foto: Fotolia

Noptiere neconventionale – forme impozante

Dormitoarele generoase, care oferă suficient spațiu de expunere în zona patului, pot beneficia de niște postamente realizate special pentru a servi ca noptiere. Pe lângă avantajele evidente ale unui spațiu potrivit pentru susținere, ce permite compoziții inedite, ele atrag atenția asupra imposibilității de a schimba poziția patului. Însă odată realizate, acestea invită la creativitate. O variantă actuală este aceea în care simetria e spartă prin accesorii și decorațiuni dispuse diferit: cărți, lămpi, tablouri, suporturi pentru lumânări sau litere decorative.

Text: Maria Stănescu, Foto: PR



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply