Noile culori și tendințe de la Maison&objet 2026

Noile culori și tendințe de la Maison&objet 2026

| | Petri Radulescu
Distribuie articolul pe:

Cinci zile de design interior la ediția de toamnă a Maison&Objet 2026 au arătat cum se reflectă în culori și materiale tema târgului din acest an: “Pulse in Motion”. Tendința este spre interioare mai energice și mai expresive, cu mai puțin minimalism rece. Culorile devin mai calde și sunt combinate cu alb luminos, iar materialele aduc textură, forme interesante și un aspect cât mai natural.

O paletă de culori mai bogată și mai energică

După mai multe sezoane în care au predominat nuanțele reci și neutre, culorile calde, mai intense, încep să fie tot mai prezente. Sunt alese nuanțe inspirate din natură, precum cele ale pământului, plantelor și luminii.

Tendința, care putea fi observată încă de la ediția precedentă a târgului, continuă și se accentuează. Interioarele devin mai primitoare prin folosirea tonurilor de brun, cărămiziu, galben și verde, combinate cu alb și bejuri calde.

Brunul și numeroasele sale nuanțe

Brunul și verdele s-au regăsit în multe dintre colecțiile de decorațiuni prezentate la ediția de toamnă a Maison&Objet 2026. Marourile variază de la tonuri de argilă și cărămiziu până la nuanțe foarte închise, asemănătoare ciocolatei sau lemnului de nuc.

Lemnul închis la culoare este, de asemenea, unul dintre materialele importante. El apare în interioare în care nu se urmărește neapărat multă lumină, ci mai ales crearea unei atmosfere calde și plăcute.

Din zona tonurilor de brun se trece ușor spre portocaliu și galben – culori inspirate de nuanțele solare, care aduc în interior energia anilor ’70. Acestea sunt adesea combinate cu modele și imprimeuri specifice acelei perioade.

Vezi mai multe detalii și imagini pe casalux.ro.

Distribuie articolul pe: