Luptăm pentru fiecare viață (I)

Luptăm pentru fiecare viață (I)
www.cristiniculescu.com

Dragi cititori,
După ce au absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, Caius și Mihaela Călinescu s-au întors în Răcășdia, comuna natală a soțului, pentru a profesa.
Cei doi s-au cunoscut în timpul studenției, iar pentru o perioadă au lucrat împreună la o importantă firmă de producție publicitară din frumosul oraș de pe Bega. Finalizându-și studiile în anul 2004, Caius a urmat sfatul tatălui său și s-a întors în Răcășdia, luând în calcul posibilitatea preluării postului de medic veterinar de circumscripție. Titular era un medic în vârstă, dintr-un sat învecinat, pensionat, căruia îi era destul de greu să se deplaseze în fiecare zonă arondată postului. Fostul dispensar veterinar din localitate se afla într-o stare deplorabilă, clădirea construită în anul 1967 necesitând reparații capitale. Soții Călinescu au cumpărat proprietatea de la Agenția Domeniilor Statului cu suma de 36.000 de euro (realizând un împrumut în rate trimestriale), au renovat complet clădirea și au adăugat corpuri noi: o cămară, cameră tehnică, un garaj, o terasă etc. „Noi am venit tineri, din facultate, fără bani în buzunare și nu am avut parte de niciun ajutor din partea statului român. Până am cumpărat ni s-au pus doar piedici…” recunoaște Caius cu tristețe.

www.cristiniculescu.com

Mihaela lucrează în dispensar, specializându-se de-a lungul timpului pe tratamentul animalelor de mici dimensiuni (câini, pisici etc.), iar Caius are deplasări zilnice la microfermele din apropiere și la crescători locali, pentru a realiza intervenții la porci, oi, capre, vaci etc. Soția recunoaște că nu trece o zi în care să nu aibă o operație. La început nu prea veneau oamenii cu animalele mici la cabinet, fiindcă la țară omului îi era rușine să vină la doctor cu o ființă care trăiește din mila stăpânilor, pe lângă casă. Doar unii, mai sensibili, aduceau câte un pisic sau un cățel îndesat bine într-un coș, ca să nu-i vadă vecinii. „Stăteam aici, la început, ronțăiam semințe și citeam reviste, că nu venea nimeni, doar eu aveam acțiunile mele prin sate, la animale mari și atât…” povestește Caius. Din 2010 însă, lucrurile au început să se schimbe treptat, iar în prezent nu trece o zi în care Mihaela să nu opereze un pacient blănos. Singurele operații pe care nu le realizează în prezent sunt cele pe oase, fiindcă nu dețin încă aparatura necesară, însă pe țesuturi moi realizează orice intervenție.
Continuarea acestui articol o puteți citi aici.

Distribuie articolul pe: