Inainte-dupa: detalii care innobileaza bucataria

0

bucataria

Pun pariu că fotografia e cam departe de „auăr cantri”! Ei, acum, dacă tot a ajuns la noi… Recondiţionăm, reparăm şi înnobilăm! Lumină naturală există din belşug. Spre înnobilare, recomand pentru pereţi un gri colorat ce asigură o imagine elegantă.

Citeste si: Contrastul cald – rece in bucatarie

Toată partea de tâmplărie din jurul uşilor şi a ferestrei trebuie vopsită într-un alb impecabil. Aşa speculăm contrastul şi linia de alb-gri! Ascunde coşul de gunoi într-un corp de lemn şi sincronizează deschiderea uşii cu a capacului interior. Aşa ai scăpat de efort suplimentar şi e mai estetic.

Citeste si:  Bucataria urbana

Şi preşul de la intrare contează! De asta caută ceva încărcat sau stilizat floral. În mare, partea de bucătărie trebuie  revopsită. Operaţia nu e grea, dar cere răbdare şi atenţie. Culoarea recomandată este tot bej. Scoate mânerele, chituieşte găurile, pentru a instala modele mai tradiţionale cu finisaj  de bronz auriu. Este un detaliu foarte important. Panelul uşilor fiind simplu, se distinge frumos un mâner cum e cel tip  bilă de la uşa de intrare!

Blatul se cere şi el schimbat. Merge un lemn lăcuit impecabil. Ca finisaj, este în concordanţă cu noul corp de coş de gunoi. Şi scaunele pot fi cu finisaj natur, pentru o legătură estetică. Stilul diferit nu contează, ci doar finisajul identic. Linia de sus a mobilierului poate fi înnobilată cu un profil decorativ.

Citeste si: Trei bucatarii romanesti si povestile lor

În exterior, la cota ferestrelor, amplasează pergole cu flori. Imaginea lor la fereastră îţi va bucura sufletul. Apropo de ferestre! Foarte frumoase, dar… renunţă la jaluzelele inestetice de după perdea. Iar cu perdeaua, poţi coborî 15 cm. Mult succes, indiferent de locul ales!

Text si ilustratie: Titi Alupoaei
Articol publicat in revista Casa si gradina

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply