Flori rare în grădină

Foto: Flori Lixăndroiu

Flori rare în grădină

| | admin
Distribuie articolul pe:

Există flori rare care se îngrijesc foarte ușor și care îți fac grădina să fie remarcată de toți vizitatorii. Îți prezentăm câteva dintre ele.

Foto: Flori Lixăndroiu

Imprimă grădinii un aer artistic cu trandafiri numiți Claude Monet, Camille Pissarro sau Alfred Sisley, cu petale desenate parcă de penelul acestora.

Dorința de a avea câteva flori rare apare la un moment dat în sufletul oricărui iubitor de frumos devenit grădinar amator. Nu trebuie să caute prea mult sau să se orienteze către plante pretențioase, greu de cultivat la noi, ci să aleagă unele care se găsesc și se îngrijesc ușor. Sunt de preferat acele plante care își păstrează aspectul în timp.

Foto: Flori Lixăndroiu

În lumea irișilor, florile de Iris germanica au o frumusețe fascinantă, iar dacă mai sunt și negre…

Încearcă să ai mereu ceva deosebit în grădină, de primăvara până toamna. Orice ai alege, de la ghiocei la omag, interesează-te cât durează perioada de înflorire a fiecărei specii. Dacă este îndelungată, poți cumpăra câte exemplare dorești, dacă este foarte scurtă, cumpără doar câteva, ca să nu irosești spațiul. Caută să le valorizezi cât mai bine în tabloul din grădină. Găsește-le un loc în care să le asiguri toate condițiile de lumină și sol necesare și în care plantele din jur să nu le concureze, ci să le lase să iasă în evidență, dar într-o încadrare firească, nu ostentativă. Ca amplasare, poți împrăștia flori rare în mai multe locuri prin grădină sau le poți grupa într-o zonă doar a lor.

Foto: Flori Lixăndroiu

Îți plac bujorii? Există și unii arbustivi, ale căror ramuri nu dispar peste iarnă și fac flori pe tufe înalte. Au culori deosebite, dar florile nu durează mult.

Articol adaptat din revista Casa lux – martie 2018

Autor: Flori Lixăndroiu

 

 

Distribuie articolul pe:

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: