Din grădinile de altădată: 12 plante pe care bunicii le iubeau

Grădinile de altădată aveau un farmec aparte: simple, dar pline de culoare, miresme și povești. Plantele nu erau alese după tendințe, ci după rezistență, frumusețe și amintirile pe care le purtau. Fiecare floare avea un loc bine stabilit, un nume popular și un rol în viața de zi cu zi. Dacă vrei să readuci acea atmosferă caldă și familiară în propria grădină, iată 12 dintre florile preferate ale bunicilor, plante robuste, aclimatizate, care transformau orice colț de pământ într-un paradis de vară.

Plante din grădina bunicilor

Pe lângă florile clasice precum trandafirii parfumați, lalelele de primăvară, liliacul care îmbăta cu mirosul său, crinii eleganți sau bulbii colorați, grădinile bunicilor ascundeau și alte comori botanice. Aceste plante erau obișnuite cu clima noastră, nu aveau pretenții mari, dar ofereau o bogăție de culoare și miresme care ne aduc și azi aminte de verile petrecute la țară. Iată câteva dintre ele:

Garofițe chinezesti

Delicate și rezistente, garofițele chinezești (Dianthus chinensis) colorau marginile straturilor din grădinile bunicilor cu nuanțe vii de roz, roșu, alb sau mov. Au frunze înguste, iar florile par decupate cu foarfeca, de aici farmecul lor aparte. Înflorind abundent de la sfârșitul primăverii până toamna, nu erau doar frumoase, ci și foarte ușor de întreținut. Bunicii le iubeau și pentru că se autoînsămânțau, apărând an de an, ca un dar din trecut.

Bujori

Nici o grădină de pe vremuri nu era completă fără bujori. Acești arbuști cu flori uriașe, parfumate și spectaculoase erau un adevărat simbol al grădinilor de mai. Odată plantați, trăiau zeci de ani, înflorind din ce în ce mai bogat. Bunicii îi îngrijeau cu grijă, știind că nu le place să fie mutați. Bujorii aduceau nu doar frumusețe, ci și o notă festivă, erau nelipsiți din buchetele de nuntă sau din florile de pe masa de duminică.

Cârciumarese (roșcuțe)

Cârciumăresele, cunoscute popular și ca „roșcuțe”, aduceau un aer vesel grădinilor, cu florile lor bătute și viu colorate, de la roz și galben până la roșu și portocaliu. Ușor de crescut din semințe, erau nelipsite din fața casei sau de-a lungul gardurilor. Înfloreau toată vara și atrăgeau fluturii, aducând viață și culoare în orice colț. Erau și preferatele copiilor, care le rupeau cu grijă pentru a le pune în vaze mici, pe pervaz.

Rudbeckia (sau Mărită-mă, mamă)

Rudbeckia, cu petalele sale galbene și mijlocul întunecat, era adesea strigată de bunici „Mărită-mă, mamă”, nume inspirat din cântecele populare. Creștea înalte și voioase, ca niște mici sori care luminau grădina până toamna târziu. Era o plantă robustă, care nu cerea îngrijire specială și înflorea an de an, fiind iubită nu doar pentru frumusețe, ci și pentru faptul că rămânea decorativă mult timp.

Arșinic (Focușor)

Arșinicul sau focușorul își merita numele: florile sale roșii, portocalii sau chiar fucsia păreau flăcări aprinse în grădină. Florile grupate și forma compactă îl făceau ideal pentru straturi sau margini. Bunicii îl cultivau atât pentru culoarea intensă, cât și pentru faptul că atrăgea albinele și alte insecte folositoare. Era și una dintre plantele care rezistau bine în verile secetoase, fiind mereu de nădejde.

Dalii (sau gherghine)

Daliile, pe care mulți le știau drept „gherghine”, erau adevărate vedete ale grădinilor de toamnă. Cu flori mari, rotunde, de toate culorile, ele erau adesea plantate în șiruri, în spatele straturilor. Bunicii scoteau bulbii toamna și îi păstrau cu grijă în beci, pentru a-i replanta primăvara. Spectaculoase și pline de personalitate, daliile erau flori care marcau sfârșitul verii în cel mai frumos mod.

Iberis (sau Limba mării ori omețel)

Această plantă cu flori mici, albe sau roz, formează tufe dense și joase, perfecte pentru marginile aleilor sau ale straturilor. Cunoscută în popor ca „Limba mării” sau „omețel”, iberisul înflorea timpuriu, aducând prospețime în grădină. Era foarte apreciat pentru că rămânea verde și după înflorire, păstrând un aspect îngrijit până toamna. Bunicii îl iubeau mai ales pentru simplitatea lui și pentru cât de bine se combina cu alte plante.

Cerceluș (Fuchsia)

Cu florile sale care atârnă delicat ca niște bijuterii, cercelușul era deseori ținut în ghivece sau jardiniere. Nu era neapărat o plantă perenă la noi, dar bunicii o adăposteau peste iarnă și o păstrau cu grijă. Era o floare elegantă și deosebită, cu o formă care atrăgea imediat privirea. Deși avea nevoie de puțină umbră și apă mai des, recompensa cu o explozie de culoare și un aer exotic rar întâlnit în grădinile tradiționale.

Flox (scânteiuță)

Floxul de grădină, cunoscut și ca „scânteiuță”, umplea aerul de parfum în lunile de vară. Florile, adunate în buchete dense, veneau într-o gamă largă de culori, alb, roz, lila, mov, și rezistau mult timp înflorite. Era o plantă de bază în grădinile rustice, înrădăcinată adânc în amintirile de vară. Bunicii o plantau adesea în combinații cu alte flori parfumate, creând colțuri înmiresmate în grădină.

Nalbă

Nalba, înaltă și delicată, cu flori mari în nuanțe pastelate sau intense, era o prezență impunătoare de-a lungul gardurilor sau în spatele grădinii. Nu era doar decorativă, în unele gospodării se folosea și în scopuri medicinale. Înflorea abundent și atrăgea albinele, iar în bătaia vântului părea că dansează. Bunicii o considerau o floare cu suflet, care spunea povestea verii, de la început până la sfârșit.

Gura leului

Cu florile sale ca niște mici fălci colorate, Gura leului era o floare jucăușă, preferată mai ales de copii. Înflorea în valuri, din primăvară până toamna, și adăuga în grădină accente de galben, portocaliu, roșu și roz. Era rezistentă, creștea ușor din semințe și nu avea nevoie de îngrijiri speciale. Bunicii o plantau adesea în fața casei, pentru ca oaspeții să fie întâmpinați de culori și veselie.

Caprifoi (Mâna Maicii Domnului)

Caprifoiul, cunoscut drept „Mâna Maicii Domnului”, era una dintre cele mai iubite plante cățărătoare. Cu florile albe și galbene, intens parfumate, acoperea garduri, pergole sau ziduri vechi, aducând umbră, prospețime și o mireasmă de neuitat în serile de vară. Era o floare sacră în multe gospodării, asociată cu protecția și liniștea casei. Odată plantată, creștea viguros, iar parfumul ei rămâne una dintre cele mai vii amintiri ale grădinilor de altădată.

Foto: Pixabay