Cum să construiești o casă: Alegerea termoizolației potrivite

0

O etapă importantă a procesului de construcție a unei case este și alegerea termoizolației potrivite. 

După ce terminăm cu planul și documentarea, avizele și autorizațiile necesare și începem construirea propriu-zisă, aproape de finalul acesteia, trebuie să avem în vedere termoizolația potrivită.

Dar până la a ajunge la termoizolație, trebuie avute în vedere toate etapele construcţiei unei case.

Care sunt etapele construirii unei case?

Atunci când te pregătești pentru construirea unei case trebuie să iei în calcul mai multe lucruri.

Pe lângă documentarea și conceperea unui plan de construire, care vor pune bazele casei tale și vei identifica ce tip de casă se potrivește cel mai bine pentru tine, va trebui să obții de la primărie mai multe avize, autorizații și documentații.

Aceste acte sunt esențiale, deoarece doar după ce le-ai obținut poți să te apuci de construirea propriu-zisă a casei.

Fiind un proces complicat și uneori stresant, poți să vezi ghidul celor de la Building Companion pentru a trece mai ușor prin toate aceste etape.

După ce ai toate actele necesare, poți să te apuci, în sfârșit, de construcția casei. După ce casa trece de la ”roșu” la ”gri”, doar atunci va fi nevoie să termoizolezi clădirea.

De ce este importantă termoizolația?

Termoizolația este esențială fiecărei clădiri, realizarea ei fiind posibilă prin diferite metode și folosind diferite materiale, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale.

Termoizolarea unei clădiri se face de regulă la exterior și mai apoi la interior, dacă este nevoie, dar se sacrifică montarea unor piese grele de mobilier pe acei pereți.

Cel mai mare avantaj al termoizolației este reducerea costurilor de întreținere.

Ce materiale putem folosi?

Atunci când alegem materialul termoizolant trebuie să avem în vedere mai multe aspecte, de la buget la protecția de incendiu. Așadar, materialele pe care le putem folosi sunt:

  • Polistiren expandat – este relativ ieftin, dar nu este un material care să își păstreze capacitatea de termoizolare mult în timp. După o perioadă de aproximativ 10 ani, capacitatea acestui material scade la jumătate. Dar cu toate acestea, o casă termoizolată cu polistiren expandat este mai eficientă decât o casă fără niciun fel de termoizolare.
  • Polistiren extrudat – diferit de polistirenul expandat, acest tip de polistiren este mai tare, fiind potrivit pentru termoizolarea clădirilor subterane, a subsolului sau a demisolului.
  • Vata bazaltică – creată din bazalt, o rocă vulcanică topită la mii de grade Celsius care este pulverizată pe o vată moale, termoizolantă. Printre avantajele acestui material este că nu își schimbă proprietățile în timp, rămânând un izolator la fel de bun ca și în prima zi și nu arde la temperaturi de până la 1000 de grade Celsius. Marele dezavantaj este că nu poate fi utilizată pe părțile subterane ale clădirilor, deoarece se poate îmbiba cu apă.
  • Vata minerală – nu se recomandă pentru termoizolarea la exterior, fiind potrivită pentru izolarea la interior, având, pe lângă proprietăți termoizolante, și proprietăți de izolare fonică. Vata minerală trebuie țesută în zig zag.
  • Spumă poliuretanică – cel mai scump tip de termoizolație, are cea mai bună capacitate de acoperire. Având performațe bune atât pentru termoizolare, cât și pentru hidroizolare, spuma poliuretanică are costuri mai mari și datorită modului de aplicare.
  • Plăcile minerale termoizolatoare – sunt materiale cu o structură solidă, realizate din nisip, var, ciment și apă, care își păstrează proprietățile în timp, împiedică apariția mucegaiului, lasă clădirea să respire și protejează sănătatea întregii familii. Au o excelentă rezistență la foc, fiind incombustibile, sunt reciclabile și combină eficient exigențele de izolare termică și grija față de mediul înconjurător.

Așadar, termoizolația potrivită pentru fiecare casă poate varia în funcție de buget, locație sau de dorințele cumpărătorului. După ce planul este făcut și ai toate actele, poți să te apuci de construirea casei și, când ajungi la partea de termoizolație, ai grijă să o alegi pe cea mai bună pentru nevoile tale!

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: Pixabay

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply