Cultura tomatelor II

0
Cultura tomatelor
www.pixabay.com

Dragi cititori, continuăm articolul început aici. t

omatelor
Lucrările de îngrijire la tomate în timpul perioadei de vegetație sunt:

1. Udări faziale de câte ori este nevoie, pe rigolele pe care conducem apa la rădăcinile fiecarei plante.

2. Legatul plantei de 2 sau 3 ori pe sârmă, pentru a rezista la ploi și vânt.

3. Copilitul obligatoriu de câte ori apar pe plante copili, adica lăstari vegetativi slab productivi, ce se ivesc la subsoara fiecarei frunze). Prin înlăturarea acestora, favorizăm ca sursa de lumină să fie condusă spre ciorchinii de tomate. Important este și cârnitul – suprimarea vârfurilor fiecarei plante după legarea a 6-7 etaje de fructe. Acești copili cresc foarte rapid, de aceea este necesar să îi eliminăm de fiecare dată, cel mai bine folosind un burete în care am impregnat fosfat trisodic. Respectând aceste reguli protejăm planta cu tomate de contaminarea cu viroze, mană sau chiar păduche de frunză.

4. Defoliatul se face de jos în sus până la primul etaj pe rod și presupune eliminarea frunzelor deja atacate de mană și alte boli, în felul acesta ajutăm ca seva să se ducă numai spre rod. Frunzele rezultate prin defoliere se strâng și se ard complet.

5. Tratarea contra bolilor și insectelor dăunătoare la tomate. Printre boli se cunosc: mana dată de ciuperca parazită (Phytophthora infenstans) care atacă mojaritatea solanelor și cercosporiza care este foarte gravă. Tratament se face din 2 în 2 săptămâni cu Topsin EC 5900 sau Shavit 25 EC sau Mesphan care este bun și pentru prevenirea făinării. Pentru eliminarea dăunătorilor ca afide și viermele sfredelitor negru al fructului de tomate, este bun Mospilan 20SC. Eu am folosit cu succes un produs mixt Perfect Plant care a dat rezultate bune.

Asigurarea semințelor pentru culturile viitoare o fac folosind următoarea bază seminceră: Sant Pierre cu fructe de 180-200 g, rotunde și roșii, Ghittia – 250-300 g, cu o culoare roșu intens, Lillagro – 200-250 g fructe rotunde, dar puternice în ciorchine, Marglobe – 200-250 g. Soiurile enumerate mai sus le cultiv mai mult pentru soiuri polenizatoare și în mod experimental de selecție. Dar niciodată, soiul Bavarez „Malynowa Henryka” provenit din bazinul legumicol Bavaria, nu m-a decepționat. Este un soi cu fructe mari de 350-450 g de culoare roșie-vișinie, cu un gust excepțional, zemoase cu aromă deosebită. Mai cultiv, dar în cantitate mai mică și soiul românesc, hibridul „Buzău 47”, cu rezultate bune. „Malynowa Henryka” îl cultiv de 3-4 ani, de la el strâng semințe în fiecare toamnă. Cine dorește semințe de „Malynowa Henryka”, să mă anunțe din timp la numărul de telefon 0733.722.972 pentru a-i păstra semințe. Sper ca aceste informații să fie de folos celor care au deja tomate în grădină sau intenționează să planteze. Mult succes!

Nicolae Cristea

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply