Sfaturi utile pentru cultivarea viței-de-vie

0

Cultura viței-de-vie pe lângă casă este o dorință a fiecărui gospodar, care se poate împlini indiferent de mărimea suprafeței de teren din curte, dacă știi cum să o conduci adecvat.

Cultivarea viței este o îndeletnicire plăcută, cu vechi tradiții în țara noastră. B. P. Hașdeu spunea: „Românii au fost pururea, fără nicio întrerupere, o națiune eminamente vitivinicolă”.

Rodul viei, strugurii, și produsele din struguri sunt alimente cu fruncții dietetice și terapeutice recunoscute. Vița-de-vie aduce venituri chiar și pe terenuri slab productive, ea putând fi dirijată în orice mod. Este necesar, însă, să aveți în vedere exigențele ecologice ale vițelor de producție, între care factorul lumină este unul hotărâtor, ea având nevoie să fie scăldată de soare, de la răsărit și până la apus.

Căldura este alt factor de care are nevoie vița-de-vie. În zonele de cultură, gerul iernii nu trebuie să scadă sub -17 sau -18 grade Celsius, căci lemnul anual degeră în mod sigur la -20 grade Celsius și pierde mugurii. Brumele de primăvară afectează lăstarii tineri, mai ales la coardele de la suprafața solului. La coardele cu conducere înaltă, lăstarii sunt mai protejați. Solurile prea argiloase nu sunt favorabile viței-de-vie, iar cele mlăștinoase și mereu umede trebuie excluse din start.

viței-de-vie

Cultura viței-de-vie pe spații mici, despre care vorbesc în continuare, este recomandată pentru multe tipuri de plantații de curte, care trebuie să satisfacă atât pretențiile de rod, cât și alte funcții de utilitate și decor, uneori aduse la rangul de artă. Tipurile de plantații se pot adapta la situația concretă a fiecărei curți sau bucăți de teren. Cele mai întâlnite sunt următoarele: bolta care poate fi închisă sau deschisă, semibolta, pergola, tunelul, coviltirul, paravanul, streașina, ghirlanda pe casă sau alte construcții, gardul viticol, chioșcul de diferite forme geometrice, cozorocul, umbrela, stâlpul, candelabrul, umbrarul de balcon.

Toate aceste tipuri de plantații se bazează pe însușirea viței-de-vie de a se întinde pe orizontală sau verticală, de a se înfășura și prinde de suporturi prin modurile de dirijare, legare și corectare prin tăieri anuale. Vița are capacitatea de a se regenera după fiecare tăiere, iar lăstarii cresc și se întind în dorința lor de a găsi lumină și soare.

Ce materiale alegi

La amenajarea suporturilor de susținere și dirijare ce se fac înaintea plantării, este nevoie de materiale rezistente, durabile, care să fie îmbinate artistic în modelele dorite. Baza o constituie stâlpii construcției care susțin scheletul. Ei se îngroapă în pământ și se fixează cu beton sau se prind de alte construcții. Distanțele între stâlpi sunt variabile, în funcție de modelul ales, dar nu vor fi mai mari de 2,50-2,80 m. Legăturile între stâlpi, care se fac după consolidarea stâlpilor, vor fi din diferite materiale sau sârme galvanizate rezistente.

Vita salbatica, culoare pentru ziduri si garduri

Cele mai rezistente materiale sunt cele metalice, fixate prin suduri, șuruburi, bolțuri sau cuie, dacă sunt din lemn. Ele trebuie să reziste la greutatea vițelor și în timpul lucrărilor de îngrijire a viței și să nu se deformeze odată cu trecerea vremii. Se fixează la distanțe diferite, cerute de sol, iar următoarele elemente la 60-70 cm unul de altul.

În primii doi-trei ani de la plantare se urmărește consolidarea butucului și a cordoanelor laterale. Încă din primii ani, mugurii de pe tulpină, până la nivelul 1, vor fi orbiți (anulați prin tăiere). În următorii ani se începe dirijarea coardelor de creștere și de rod pe schelet – cele de rod se taie la doi-trei ochi. Definitivarea coardelor se face în primăvara anului 5 de la plantare, când se consideră că suntem aproape de capacitatea maximă de producție. Vițele alese pentru asemenea culturi vor fi din soiuri viguroase, rezistente, cu o creștere și o productivitate mare, cum ar fi de exemplu coarna albă sau vițele hibride. Eu am realizat câteva tipuri de asemenea plantații în curtea casei, pe cadre metalice, care au rezistat perfect și care, pe lângă avantajul producției de struguri și vin, au creat zone de umbră în arșița verii și un decor natural plăcut, fără a bloca însă căile de acces în curte.

Citeste si:

 

Text: Gheorghe Cojocaru

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply