Cele mai cunoscute soiuri de ghiocei. Povești de primăvară

Cele mai cunoscute soiuri de ghiocei. Povești de primăvară

Există mai multe soiuri de ghiocei. Asemănători și, de fiecare dată, vestitori ai primăverii. Diferențele se reflectă în mărimea petalelor, detalii ale acestora, momentul în care apar și înfloresc (unele soiuri sunt mai grăbite, altele, mai lente). Toate înfloresc la începutul sezonului și cresc cel mai bine în parcuri, păduri, pe lângă garduri vii.

Florile de ghiocei, indiferent de soi, aparțin genului Galanthus, clasificare pe acre au primit-o în 1753 sunt originare din Orientul Mijlociu și Europa. Sunt specifici florie spontane din vestul Europei, până în Caucaz și Iran, dar pot fi întâlniți  în Siria, Liban, Turcia și Sicilia. Numele genului vine din două cuvinte grecești care înseamnă „lapte” și „floare”. Este cea mai bună descriere pentru aceste flori cu petale albe. Ghioceii au multe semnificații, fiind simboluri ale speranței și purității.

Extrem de rezistente, unele soiri înflorind de la mijlocul lui februarie, chiar dacă este încă ger și zăpadă, motiv pentru care au fost asociate cu ambiția și curajul. Ceea ce este cu adevărat uimitor la florile de ghiocei este că sunt perfect adaptate pentru a rezista la frig, iar frunzele acestor plante au margini dure capabile să spargă stratul de gheață de la suprafața solului. În plus au o sevă fantastică care funționează ca un antigel, ce previne formarea cristalelor de gheață și, implicit, înghețarea florii.

soiuri de ghiocei

Ghiocelul comun – Galanthus nivalis

Este unul dintre cele mai comune și răspândite soiuri de flori de ghiocei. Florile sale apar de obicei în lunile februarie și martie și cresc adesea atunci când solul este încă acoperit de zăpadă. Sunt mici, cresc între 7-15 centimetri înălțime maximum. Fiecare plantă produce o singură floare care are doar un 2-3 centimetri, de culoare albă strălucitoare și atârnă de tulpina plantei ca o picătură, înainte de a înflori complet. Floarea are trei petale delicate ușor arcuite peste alte trei petale interioare. Se înmulțește ușor într-un sol bine drenat. De asemenea, au nevoie de un loc însorit.

soiuri de ghiocei

Galanthus plicatus – ghiocelul din Crimeea

Este specific din zona Crimeei, iar în țara noastră crește doar în zona Mării Negre, mai ales în pădurea Babadag, unde este cea mai mare rezervaţie de ghiocei din România, inclusă în situl Natura 2000.

Este uşor de identificat, având frunzele îndoite brusc în jos spre partea inferioară a frunzei. Atunci când înmuguresc, marginile sunt pliate în raport cu suprafaţa inferioară a frunzelor. Există două subspecii: plicatus şi byzantinus. Ghiocelul Galanthus plicatus este cultivat de horticultori, dar creşte şi spontan. Apare la marginea pădurilor de foioase şi conifere, fiind găsit pe soluri calcaroase şi acide, de multe ori pe teren înclinat, şi, uneori, în apropierea de pâraie şi râuri mici. Creşte la altitudini de până la 1.350 metri, în jurul Mării Negre – în România, Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă şi Turcia asiatică. Aria acoperită se întinde pe o suprafaţă totală de 4.608 kilometri pătraţi, în 35 zone.
Formează aglomerări, iar florile sunt parfumate suav și apar de obicei în sezonul de iarnă. Petalele interioare ale florilor au detalii verzi.

soiuri de ghiocei

Ghiocelul gigant

Este o plantă perenă erbacee, bulboasă, destul de mare, originară din Caucaz. Crește până la o înălțime medie de 20-25 cm. Această plantă produce flori mari și frunze late. Frunzele au o frumoasă culoare albastru-verde și sunt liniare. Florile, pe de altă parte, sunt albe, pendulante și au aproximativ 2-3 cm lungime. Răsar spre finalul lui februarie, prima jumătate a lui martie, iar perioada de înflorire durează 2-3 săptămâni. Cresc cel mai bine în soluri umede și bine drenate și însorite.

Intereant este că plantele nu sunt mâncarte de veverițe sau căprioare, pentru efectul lor „antigel” toxic, dar fac parte din primele surse de hrană ale albinelor.

soiuri de ghiocei

Augustus

Cu frunze verzi bogate și flori mari, bulbucate, ghiocelul Augustus este o variantă viguroasă și robustă a speciei Galanthus plicatus. Ghiocelul Augustus produce flori mari, dolofane, care sunt texturate și au urme proeminente în interior. Florile acestei plante sunt o nuanță minunată de alb, care arată perfect în compania verdelui tare al frunzelor. Perioada sa de înflorire începe în februarie- martie. Ajunge la o înălțime de 15 cm și necesită soluri umede și bine drenate pentru a crește și a se maturiza complet. Prosperă cel mai bine în condiții parțial umbrite.

Ghioceii verzi

După cum sugerează și numele, au petale exterioare colorate într-o nuanță de verde deschis, în timp ce segmentele interioare sunt o nuanță uimitoare de verde mai închis. Este un hibrid natural identificat și clasat în 2000, în Țările de Jos.

Soiul a fost premiat de Royal Horticultural Society, iar o caracteristică interesantă este că, ocazional, plantele mature apar cu patru petale.

Citeste si:

Text: Otilia Ignat/ sursa foto: pixabay.com

 

Distribuie articolul pe: