Contrar ceea ce crezi, pentru a-ţi actualiza aspectul băii şi pentru a o înfrumuseţa nu este nevoie să scoţi ţevile sau să spargi faianţa. Puţină vopsea şi câteva accesorii sunt suficiente pentru a transforma o baie amenajată acum 5 ani într-o baie actuală şi modernă. Adu romantismul în scenă. Baia nu mai este doar o cameră în care petreci doar câteva minute pe zi. În multe case, baia a devenit camera în care te relaxezi şi s-a transformat uşor într-un salon spa. Pentru a da acest aspect băii tale adu câteva piese de mobilier clasic. Un scaun sau nişte perdele pot aduce un aspec romantic. Pentru lumina montează suporturi pentru lumânări. Mobilează. Un bufet vechi şi-ar găsi perfect locul în baia ta, evident dacă ai spaţiu suficient. În el poţi depozita prosoape, sticle cu parfum, iar acestea ar arată foarte bine dacă bufetul are uşi cu geam. Vopseşte bufetul pentru prospeţime, dar alege o culoare care să-i păstreze totuşi aerul de antichitate. Iluminatul e important într-o baie. Montează lângă oglindă spoturi sau un sistem de lumini puternic, aici ai nevoie de multă lumină. Pentru restul băii poţi monta doar un candelabru, sau un sistem mai slab, pentru a avea parte de câteva umbre. Oricând poţi adăuga lumânări dacă vrei mai multă lumină. Podeaua şi pereţii. Chiar dacă ai hotărât să nu te atingi de ele, cu produsele corecte, poţi face o schimbare interesantă când vine vorba de podea şi pereţi. Cu pereţii şi bufetul vopsiţi într-o culoare caldă dar neutră, poţi avea o baie Zen. Dacă vrei totuşi ceva vibrant, încearcă un tapet cu o culoare şi imprimeu îndrăzneţ. În cazul în care ai montate gresie şi faianţă, poţi căuta la magazinele de bricolaj vopsea specială pentru a schimba totuşi culoarea fără să fie nevoie să le înlocuieşti. Pentru a finaliza aspectul de nou şi proaspăt nu uita de plante. Accesorizează cu câteva plante verzi, dar ai grijă să le alegi pe cele rezistente la abur şi căldură excesivă. Plantele uscate nu lasă deloc impresia de prospeţime, nu? Dacă ai o cadă mare, şi dacă îţi place să faci băi lungi, ar fi utilă montarea unui televizor, asta evident dacă ai buget. Cu costuri mici, sau mari, în funcţie de bugetul fiecăruia, se găsesc mereu soluţii pentru a schimba aspectul unei camere. Dacă ţi-ai amenajat de curând baia, lasă-ne un comentariu şi spune-ne ce idei ai avut. Sursa: www.redlotushome.com Sursa foto: mariesacha – Fotolia.com Distribuie articolul pe: