Un muzeu frumos

0

V-ați întrebat care este cel mai frumos muzeu de la noi din țară? Eu am călătorit frecvent, dar cel mai mult mi-a plăcut în orașul Dragomirești, la Muzeul Țărăncii Române din Maramureș. Merită vizitat acum, în anul Centenarului.

Foto: arhiva personală
Înființat în anul 2001, Muzeul Țărăncii Române din Maramureş se doreşte a fi un omagiu adus femeii moroşene pentru rolul pe care îl are în societate şi familie, fiind un stâlp de bază în păstrarea credinței, tradițiilor, portului popular şi a obiceiurilor tradiționale. Poarta de intrare în muzeu este foarte înaltă, realizată în stil tradițional, cu modelele de cerc şi linii drepte, de parcă ar fi împletite, pe care le vei vedea încrustate pe toate porțile, gardurile şi casele din zona Maramureşului. Are trei tablouri sculptate în lemn, unul reprezentând lupoaica cu Romulus şi Remus, unul cu femei la botez, iar celălalt cu Horea, Cloşca şi Crişan. Clădirea muzeului este din piatră, lemn şi chirpici. Ca să intri în ea treci printr-o mică verandă, numită „şatră”, după care nimereşti într-un mic hol unde pe stânga este o cămară, iar pe dreapta, pe o uşă, se intră în camera principală a casei. Pereții holului sunt împodobiți cu măşti utilizate de colindători iarna și mai multe pâini şi produse de panificație de forme diferite. În cameră este cuptorul din piatră tencuit cu pământ. Într-o parte a cuptorului, acoperită cu pături groase de lână, dormeau copiii mai măricei şi mâțele casei. Alături este patul părinților și al sugarului din familie.
În curtea muzeului se află o cruce din lemn frumos sculptată, reprezentându-l pe Iisus răstignit. Doamna muzeograf (găzdoaia) Maria Zubașnicu îți răspunde la orice întrebare despre obiectele expuse şi tradițiile legate de acestea, inclusiv despre „copacul cu oale” care arăta starea de bogăție a familiei, cât și statutul marital al fetei din familie. În vecinătăți: Mănăstirea Bârsana, Băile Borşa, stațiunea Ocna-Şugatag, Mănăstirea Moisei sau Sighetu Marmației.
Text: Robert Codescu, Ploieşti, jud. Prahova

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply