Tratamente naturale cu lămâie pentru răceală, febră sau lipsă de calciu

0

Eugen Vlad, loc. Izvoru-Dulce, com. Merei, jud. Buzău
Dragă Practic Idei,
Mulțumesc din suflet pentru publicarea articolului meu în revista din luna martie 2014.
De data aceasta trimit câteva tratamente naturale cu lămâie, pe care le aplicăm în familie și care au dat întotdeauna bune rezultate.
Lămâia este prin definiție fructul-medicament cunoscut și folosit pentru însușirile sale de sute de ani. Pentru dureri de gât faceți gargară de 2-3 ori pe zi, storcând sucul unei lămâi într-un pahar cu apă caldă. Pentru nas înfundat trageți pe nas câteva picături de suc de lămâie, puse în palmă. Răceala poate fi învinsă în câteva ore. Bolnavilor cu febră mare le recomand următoarea rețetă: preparați o limonadă din sucul a două lămâi, plus un litru de apă plată amestecată cu miere. Timp de o oră lăsați în lichid și câteva bucăți de coajă de lămâie, pe care le scoateți înainte de a consuma băutura.
Pentru lipsa de calciu din organism pisați mărunt câteva coji de ouă și puneți-le la macerat în suc de lămâie într-un vas ermetic. Se calculează sucul unei lămâi pentru o coajă de ou. Agitați sticla, strecurați, adăugați o jumătate de litru de apă (la o lămâie și o coajă de ou), puneți apoi o linguriță de miere. Beți de mai multe ori pe zi din lichid. Cura durează trei săptămâni.
Pentru transpirație frecați cu suc de lămâie sau cu partea interioară a cojii părțile cu probleme: subsuori, picioare. Când consumați lămâi nu uitați să puneți și câțiva sâmburi într-un ghiveci cu pământ pentru flori.
O rog pe doamna Ioana Enescu, sat Rădești, com. Stâlpeni, jud. Argeș, dacă poate, să-mi trimită câte un butaș din fiecare culoare de clematită (a prezentat dânsa un articol anul trecut în luna februarie). Pe domnul Petrea Chiru din Galați îl rog, dacă poate, să-mi trimită un butaș de floare-cameleon (a prezentat un articol în nr. 10/2013), pe care nu am întâlnit-o în florăriile din Buzău. Vă doresc să fiți sănătoși și fericiți!
Foto: Eugen Vlad

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply