Toșa, aventurierul

0

 
Vi-l mai amintiți pe frumosul meu cățel, Toșa? Avea doar trei luni când ați publicat acel articol despre el. Acum are aproape doi ani. Este o ființă, o vietate atât de devotată, atât de dragă nouă și face cu adevărat parte din familia mea.
Dimineața, când mă vede, se ridică în două lăbuțe și cu cele din față aplaudă. Da, el, câinele meu drag, aplaudă de bucuria revederii. Apoi începe joaca. Are multe mingi de diferite mărimi și culori și se joacă mult, mult cu ele. Dar preferă să fim și noi de față, să vedem ce face și să ne jucăm cu el. Deseori, când nu plouă, îl las în grădină. Acolo, pe iarbă, printre smochini, piersici, caiși și vișini este lumea lui. Cel mai mult îi place să se urce pe motocicletă (se urcă singur), se așază în coșulețul lui și pleacă apoi cu soțul meu la Dunăre, unde continuă joaca. Mai sunt câțiva cățeluși acolo cu care se hârjonește cu orele.

Foto: arhiva personală
Vara, când este cald, se aruncă în apele Dunării și înoată. Soțul meu îl pune în barcă și-l plimbă pe luciul Dunării. Deseori, Toșa sare din barcă, înoată și apoi vine înapoi și se scutură de apă. Cel mai mult îmi place atunci când, după ce-i dau de mâncare, vine la mine și-mi linge mâinile ca și când mi-ar mulțumi pentru masă. Este la fel de frumos, dar mult mai deștept. El ne anunță de fiecare dată când cineva sună la ușa noastră. Latră, se agită și abia așteaptă să deschid ușa și să se bucure de musafirii sau prietenii noștri. Vă voi trimite câteva poze cu Toșa al meu, cel jucăuș, dar și atât de apropiat și fidel.
Este foarte adevărat că cei mai fideli și mai devotați prieteni ai omului sunt câinii.
Catița Petrovici, loc. Svinița, jud. Mehedinți

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply