Poftiți la cireșe! – EDITORIAL

0

Cred că m-am născut cu ochii după cireșe, deși mama jură că nu a rămas cu pofta nestinsă din sarcină. Când aveam vreo 3-4 ani, în grădină era un cireș mare, cu genul de fructe pietroase, dulci și care pocnesc în gură. Îmi amintesc cum le purtam la urechi, drept cercei delicioși. Mai târziu, în perioada 7-10 ani, mergeam, împreună cu toți copiii din cartier, la furat de cireșe. Vorba vine „la furat”, deoarece pomul era în grădina unei instituții publice de pe strada noastră și paznicul ne deschidea mereu poarta și ne poftea să ne umplem buzunarele cu fructe coapte și zemoase. „E păcat de ele să cadă, nu le adună nimeni dacă nu le luați voi!” Aștept an de an aceste comori în piețe; în plus, dacă am norocul să prind vreo băbuță care nu a cosmetizat cireșele, poate scot și două-trei perechi de cercei, care se asortează la orice și pocnesc în gură de prospețime și dulceață. Vara a început, cireșele se răsfață pe tarabe, muntele și marea ne cheamă… Să ne oprim, să respirăm adânc și să vă împărtășesc un secret. Partea din noi care este creativă, care vede roluri noi pentru obiecte vechi, care experimentează cu specii noi de plante, care privește lumea cu ochi curioși, care se minunează de flori sau picturi întâlnite pe drumuri, care aleargă pe munte și înoată în ocean este partea copilăriei pe care am știut, din fericire, să ne-o păstrăm. Așa că luna aceasta ne bucurăm și ne jucăm Practic. La mulți ani tuturor copiilor!

Cătălina Vieru

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply