Plitvice – un tărâm de vis II

0
Thinkstock
Dragi cititori, continuăm articolul început aici. tărâm
Costul biletului depinde de perioada în care ajungeţi: vara, în lunile iulie şi august urcă până la 180 kune (aproximativ 23 euro), iar în perioada de iarnă, noiembrie-martie este cel mai ieftin (55 kune – aproximativ 7 euro).
În apropiere se află şi o parcare pentru care se plăteşte separat. Pentru a vă bucura pe deplin de această experienţă vă sfătuiesc să aveţi încălţăminte de drumeţie, deşi este destul de cald vara, pentru că drumeţia poate ţine, în funcţie de traseul ales, şi 8 ore; veţi merge pe podeţe din lemn, deci nu va fi deloc confortabil să fiţi în şlapi ori pantofi cu tocuri. Puteţi fi însoţiţi pe traseu şi de căţelul iubit, dar cu o condiţie, anume să-l ţineţi în lesă pe toată durata drumeţiei. Când plecaţi în excursie să fiţi pregătiţi cu aparate de fotografiat şi acumulatori încărcaţi, fiindcă sigur veţi întâlni peisaje spectaculoase de imortalizat şi de arătat prietenilor. Şi nu uitaţi să luaţi cu voi şi câteva sandvişuri în rucsac, pentru că în interiorul parcului nu sunt restaurante, acest lucru fiind interzis. Dacă vi se face totuşi foame, faceţi o oprire la restaurantul Petro, aflat în imediata vecinătate a rezervaţiei, în frumosul sătuc Rastoke; va fi cu siguranţă o experienţă culinară de neuitat, având în vedere faptul că veţi putea degusta păstrăvul proaspăt perpelit pe grătar.
Sper ca aceste câteva detalii să vă ajute să vă plănuiţi un concediu special într-un tărâm de vis, vă asigur că veţi avea parte de o experienţă de neuitat într-o ţară nu atât de mult cunoscută, dar cu locuri de o frumuseţe de-a dreptul răpitoare. Concediu plăcut!

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply