Plimbare cu mocăniţa într-un peisaj de vis

0
www.pixabay.com
Florentina Ştefanov, Constanţa, jud. Constanţa
Dragi prieteni,
Vreau să vă împărtăşesc câteva păreri despre călătoriile mele făcute în această vară şi nu numai, dar mai ales în concediul din luna august.
Timp de trei săptămâni am luat Moldova, Bucovina, Ardealul şi chiar puţin din ţara vecină, Ungaria, la pas şi chiar cu maşina, pentru a ne completa imaginile şi părerile despre anumite zone pe care nu le mai văzusem de foarte mult timp sau chiar deloc, cum a fost Valea Vaserului. Deşi mai fusesem în Maramureş, nu mersesem cu mocăniţa, aşa că în planul pentru concediu ne-am notat şi această destinaţie. După ce am colindat prin Moldova şi frumoasa Bucovină am trecut munţii prin Pasul Prislop şi, după scurte vizite în localităţile Sighetul Marmaţiei, Moiseiu şi Borşa, ne-am cazat pentru 2 zile în Vişeu de Sus. Când am făcut rezervarea, am rugat să ne ia bilete şi la mocăniţă, în această perioadă fiind greu de găsit şi loc de cazare şi bilete la trenuleţ.
În prima zi am făcut plimbări în Vişeu, iar în ziua a doua am mers cu trenuleţul. Am plecat la ora 9 din gară şi ne-am întors la ora 16. Încerc să descriu cât mai exact cu câteva imagini, frumuseţea şi plăcerea de a te plimba prin Munţii Maramureşului cu mocăniţa. Poate vă voi stârni curiozitatea şi, cât de curând veţi face o excursie. Mocăniţa este o locomotivă cu abur, primul vagon al trenule ului era destinat transportului combustibilului (lemnul). Acest trenuleț nu este tot anul la dispoziția turiștilor, el fiind folosit și la lucrările forestiere, după data de 20 septembrie el fiind folosit numai în scop forestier până în primăvară. Lemnul pădurilor din Munții Maramureșului, după cum spune și tradiția, oglindește viața și istoria acestui ținut. Lemnul cioplit al bisericilor și porților ne vorbește despre trecutul zbuciumat al acestui ținut.
Florentina Stefanov
Apele diverselor râuri – Mara, Iza, Vișeu sau Vaser – au săpat în munți minunate văi, care te încântă cu frumusețea și sălbăticia locului. Valea Vaserului te uimește cu frumusețea peisajelor poate și prin faptul că o străbați în mersul agale al trenulețului care îți dă posibilitatea să te bucuri de aceste minuni ale naturii pe o distanță de 60 km.
Din gara Vișeu de Sus, în cursul unei zile, pleacă 4 sau 5 astfel de garnituri de tren, la interval de o oră între ele, primul plecând la ora 9, și au în componență și vagonete închise, dar și descoperite. Până la capăt de linie sau „capătul văii”, turistul are posibilitatea să coboare în cele câteva halte ce se găsesc pe traseu și să ia muntele la pas. La capăt de linie te așteaptă alte surprize plăcute: un popas dotat cu un restaurant, unde fete și băieți îmbrăcați în renumitele ținute maramureșene te servesc cu băuturi răcoritoare sau palincă, mâncare preparată la grătar (contra cost), pe care le poți savura într-o ambianță de nedescris: zeci de umbrele uriașe, mese din lemn cu bănci tot din lemn, unde te poți odihni sau servi masa. Totul pe malul Vaserului și în tropotitul pașilor tinerilor dansatori, care atunci când își face apariția trenulețul și începe a șuiera, pe un frumos ring încep chiuturile și dansul, ca semn al bucuriei primirii oaspeților. Am petrecut aici câteva ore minunate, cu muzică, dans, mâncare bună, totul a fost la superlativ. Aș reveni cu drag aici!
Felicitări maramureșenilor, au știut să-și valorifice lemnul și toate frumusețile pe care natura le-a pus la dispoziția omului.

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply