Pisica Lola cu ochi verzi, partea II

0
www.pixabay.com
www.pixabay.com
Dragi cititori,
Continuarea articolului început aici despre pisica Lola.
Sonia Miclescu, Bucureşti
În urmă cu 2 ani prietena ei cea mai bună a plecat din ţară cu părinţii. Despărţirea fiicei mele de această prietenă a fost foarte dureroasă. Chiar dacă ele corespondau, vorbeau din când în când la telefon nu mai era acea prietenie de la şcoală. Aşa că a decis ca micuța pisicuță să poarte numele bunei ei prietene.
Incredibil, dar între fiica mea și noua ei protejată, pisicuța Lola, s-a înfiripat o prietenie de nedescris. La tot pasul o urmărea prin casă, când mânca fiica mea mânca și Lola, când mergea la baie, mergea și Lola să-i facă și ei baie. Foarte frumos era când lucra la calculator sau își pregătea referatele, fiindcă Lola se așeza în poala ei și torcea fericită simțindu-se iubită.
Dar Lola a crescut și a început să tânjească după viața de afară. Un timp am încercat să o scoatem la plimbare, dar parcă nu-i era suficient, își dorea să stea mai mult, să alerge, să se joace. La un moment dat, când reveneam în casă cu ea, se întrista, câteodată chiar refuza să mănânce. Am încercat să-i oferim tot ce știam că-i place, dar tânjea tot mai mult după viața de afară. I-am sugerat fiicei mele să o lase afară, dar ea plângea și spunea că o va pierde.
Într-o zi fiica mea fiind plecată, iar eu prinsă cu reparația la coloana de apă, tot ieșind și intrând instalatorul, venise și administratorul, Lola s-a strecurat printre noi și s-a furișat pe ușă. Pe moment nu mi-am dat seama, dar când a venit fiica mea și a început să o strige, am căutat-o peste tot, dar nu am mai găsit-o. Suferința fiicei mele a fost atât de mare, încât am crezut că se îmbolnăvește. Cu greu a înțeles că nu eu am lăsat ușa întredeschisă și că nu puteam să am grija pisicii când aveam oameni în casă, unul venind și altul plecând.
Spre mâhnirea fiicei mele, Lola nu a mai apărut, iar amintirea ei a rămas neștearsă. A pus în camera ei poze cu Lola peste tot. Durerea a fost foarte mare pentru că și a doua prietenă a ei a părăsit-o. Așa că, dragii mei, când avem un prieten necuvântător alături, viața trece mai ușor, fiindcă așteptăm nerăbdători să ajungem acasă, să ne jucăm cu el. Dar Dumnezeu nu ne lasă și ne întinde o mână când nici nu ne gândim. Așa s-a întâmplat și cu câinele Dixy, dar aceasta e altă poveste! Numai bine!

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply