Perspective – EDITORIAL

0
Sorin Iacob
Zilele trecute am fost să vizitez o prietenă din alt oraș, un drum pe care l-am făcut de mai multe ori cu autobuzul. De la autobuz la ea acasă știu străduțele ca în palmă. Viteză și în 15 minute sunt acolo. La finalul vizitei, s-a oferit să mă conducă, deoarece voia să îmi arate un loc secret. Am bombănit puțin că pierd mașina, dar am mers. Și tot vorbind, și tot mergând, trecem printr-o piață orientală, traversăm curtea interioară a unei cladiri impunătoare, ce mi-a amintit de Berlin, coborâm pe lângă râu, unde câteva persoane luau prânzul pe puntea unei bărci, tăiem calea printre case, pe alei atât de înguste încât mergeam una dupa alta… Eu, uimită de tot ceea ce văd, mă întrebam când ajungem la locul secret și ce poate fi . După vreo oră de plimbare și povești, cotim brusc la dreapta și intrăm într-un parc mic. Foarte mic. Avea o singură bancă și un singur copac, dar era înconjurat de garduri, ca o oază de verdeață. Pe jos, covor de lalele. Erau sute, din toate nuanțele. O alee pietruită până la copac, iar acolo, banca, foarte joasă (mai degrabă o scândură ridicată pe fier forjat). Nu am mai putut spune nimic. M-am întins pe bancă, m-am uitat la lalele și, cu soarele bătându-mi cald pe față, am tăcut. Dacă aș fi băgat iarăși viteză pe străzile cunoscute spre autobuz, cum facem toți de atâtea ori, câte minuni aș fi pierdut astăzi! Două ore mai târziu, eram în autobuz spre casa. În liniște și recunoștință. perspective
Cătălina Vieru

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply