Pentru căni personalizate

2
bijuterie fantezie
Foto: Claudia Poppel
ceramică unicat
Foto: Claudia Poppel
Claudia Poppel, loc. Hunedoara, jud. Hunedoara
Dragi prieteni, Cu o cheltuială minimă, din nasturii rămași prin vreun sertar de mărunțișuri, puteți realiza accesorii unice. Totodată vă învăț să obțineți niște căni personalizate.
Lăsând imaginația liberă se pot face diferite modele și combinații de culori din nasturi. Astfel, nasturii mari, mici și mijlocii, toți vor fi refolosiți dând viață altor obiecte. Un frumos colier din nasturi de diferite forme și culori, cusuți și lipiți pe o bucată de fetru, va fi un accesoriu elegant, modern, vesel și de efect. O poșetă sub formă de traistă, confecționată din pânză de in, am decorat-o tot cu nasturi, astfel încât să poată fi purtată separat sau împreună cu colierul. Pentru după-amiază am realizat o poșetă-plic, din pânză de in, decorată tot cu nasturi. De această dată am ales nasturii în culori mai sobre și cam de aceeași dimensiune. Un tablou realizat pe pânză de in, reprezentând un copac cu fructe, este confecționat tot din fetru și nasturi de diferite forme, culori și mărimi. El este un obiect unicat, ușor de realizat, un obiect care personalizează orice încăpere. O vază de flori, deosebită și originală am confecționat-o folosind o sticlă largă la gură, nasturi de diferite forme și culori, mărgeluțe, fire decorative, și un clei adeziv. Nasturii mari i-am lipit primii pe sticlă, cei mici și mijlocii, deasupra, îmbrăcând astfel toată suprafața sticlei, într-un covor multicolor și vesel. O broșă din nasturi este de asemenea un obiect original de decor. Nasturii în culori asortate, se lipesc în diferite forme și modele, apoi, după ce lipitura s-a uscat se adaugă pe spatele broșei acul de siguranță. Cu ajutorul nasturilor se mai poate personaliza o pereche de teniși, o șapcă sau o pălărie, o cravată sau un alt obiect de îmbrăcăminte. Toate acestea vor fi obiecte unicat, primind o altă înfățișare și un strop din inima celui care îl confecționează.
Profit de ocazie și vă mai îndemn să creați lucruri drăguțe și practice. Deși puteți cumpăra o cană pictată manual din majoritatea magazinelor pentru cadouri, crearea propriei căni personalizate, vă va permite să oferiți sau să folosiți o cană decorată cu desenul preferat. De aceea vă învăț cum să procedați. Pe cană puteți picta nume, logo-ul echipei sportive preferate sau chiar puteți scrie mici glumițe agreate de grupul prietenilor voștri.
Pentru proiectul pe care vi-l propun aveți nevoie de o cană nedecorată pe care o puteți achiziționa la un preț mic din magazinele de ceramică sau mobilă și decorațiuni, de vopsea pentru ceramică și sticlă (eu folosesc Pebeo și DecorFin) și de trei pensule cu fir de păr natural nr. 0, nr. 2 și nr. 6. Nu prefer pensulele cu fir sintetic, deoarece nu rețin vopseaua în corpul lor și lasă o urmă neuniformă la vopsit. Singurele limite în pictarea unei căni personalizate sunt propria creativitate și dimensiunile cănii.
Urmați cei 6 pași și veți obține cana dorită:
Pasul 1. Ștergeți suprafața cănii cu un șervețel îmbibat în alcool. Majoritatea producătorilor de vopsea pentru ceramică vă îndeamnă să începeți prin curățarea suprafeței ceramice ce urmează a fi vopsită cu alcool (eu folosesc spirt medicinal), pentru eliminarea oricărei urme de grăsime nedorită. Nu înlocuiți ștergerea cu spirt, cu spălarea cu detergent de vase, pentru că acesta lasă în urmă sa o peliculă asemănătoare grăsimii.
Pasul 2. Alegeți un motiv ce se potrivește dorințelor, gusturilor, dar în primul rând formei și materialului din care este fabricată cana. Un motiv elegant se potrivește doar cănilor din porțelan cu finisări fine. O cană cu pereți groși și finisări mai grosiere, este recomandată pentru aplicarea unui motiv haios, ne-pretențios. Atenția trebuie să se îndrepte, în egală măsură și asupra armoniei dintre culori. Dacă motivul desenat nu este unul modern sau suprarealist nu folosiți culori tari. Dacă doriți ca motivul să fie cald și armonios atunci pictați doar în culori pastelate! Conturați cu negru motivele naive.
Pasul 3. Cu ajutorul pensulei nr. 0 trasați cu negru conturul formelor.
Pasul 4. Umpleți cu culoare motivul cu pensula nr. 2, iar cu pensula nr. 0 trasați grilajul dintre golurile mari. Cu pensula nr. 6 colorați toarta cănii.
Pasul 5. Îngrijiți-vă ca orice urmă nedorită de vopsea de pe suprafața cănii să fie ștearsă cu un colț de șervețel îmbibat în spirt. Lăsați cana la uscat minim 24 de ore.
Pasul 6. Setați cuptorul la 160 de grade Celsius și 90 de minute. Introduceți cana în cuptor cât timp acesta este rece și după timpul setat lăsați-o să se răcească odată cu cuptorul. După ce cuptorul se răcește, scoateți cana, spălați-o și bucurați-vă de ea. Dacă ați vopsit-o cu o vopsea specială pentru ceramică, puteți spăla cana în mașina de spălat vase.
O modalitate mai simplă de a decora o cană este aceea a desenării acesteia cu carioci speciale Porcelain PEN brillant pentru ceramică, porțelan, sticlă, fier… (se găsesc în hypermarketuri). Cu ajutorul unui creion se desenează modelul dorit pe cană, apoi se colorează sau se scrie cu carioca, în funcție de propria creativitate și dimensiunile cănii. După terminarea decorării se lasă cana la uscat timp de 4 ore, apoi după ce vopseaua este uscată, se introduce cana în cuptorul setat la 160 de grade Celsius și se lasă acolo timp de 90 de minute. Introduceți cana în cuptor cât timp acesta este rece și după timpul setat lăsați-o să se răcească odată cu cuptorul. Majoritatea cănilor pe care le-am decorat eu, sunt căni personalizate cu nume și cu diferite citate sau glume. Sunt niște cadouri deosebite, pe care prietenii le apreciază.Vă doresc succes!

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion2 Comments

  1. Buna trimite mi si mie niste poze cu ce faci tu…ideea este super tare ,daca nu este prea mult chiar si pasii pe care ii urmezi …eu vreau sa fac o afacere din asta .
    Multumesc ,Alina

Leave A Reply