(P) Poate vinul roşu să îţi îmbunătăţească sănătatea?

0

evino M1 Crama Atelier Leat 6500 The Origin Rose 2011 story 12.09.2013Cercetătorii încearcă de ani buni să afle dacă vinul roşu este bun pentru sănătate sau nu. Iar toată lumea îi susţine pentru că, nu-i aşa, cine nu vrea să savureze un pahar bun de vin cu un motiv şi mai bun? Din fericire pentru noi se pare că aceste căutări nu au fost în zadar. Cercetătorii au descoperit că vinul roşu chiar este bun pentru sănătate.

În primul rând acesta conţine antioxidanţi care încetinesc îmbătrânirea şi unele boli degenerative. Chiar şi osteoporoza se pare că se dă bătută în faţa unui pahar de vin pe zi. Cercetările au arătat că, în cantităţi mici, vinul sau mai degrabă antioxidanţii pe care acesta îi conţine reduc riscul unor boli cardiovasculare şi chiar pot preveni apariţia unor tipuri de cancer, precum cancerul de plămân.

Iar unul din cele mai uimitoare descoperiri este că vinul roşu întăreşte smalţul deci luptă împotriva cariilor, poate şi motivul pentru care atâţia oameni îl consumă în mod recreaţional împreună cu o carte bună înainte de culcare. Polifenolii din vin reduc riscul unor afecţiuni gingivale şi reduc inflamaţia gingiilor. Mai şi scade nivelul colesterolului rău şi îţi îmbunătăţeşte abilităţile mentale.

Dar aceste lucruri se întâmplă atât timp cât consumi un vin bun, de calitate, realizat din struguri curaţi. Sănătos în cantităţi moderate, vinul rămâne mai degrabă un motiv pentru ca oamenii să se adune laolaltă şi să petreacă în mod plăcut timpul. Poate de aceea, oamenii care consumă din când în când câte un pahar de vin sunt mai sănătoşi şi mai plini de viaţă.

Iar ca să nu mai uiţi de fiecare dată să cumperi, ţine minte că poţi să comanzi vinuri online. Poţi să alegi dintr-o gamă largă de crame producătoare şi să ai, de exemplu, un vin Jidvei roşu livrat chiar la uşa casei tale. Este şi mult mai comod să comanzi pe Internet. Primeşti mai multe informaţii despre fiecare vin, ai mai mult timp să te decizi şi poţi cere sfaturi despre fiecare dintre ele. Fiecare vin este însoţit de o descriere în detaliu şi chiar recomandări privind temperatura optimă sau felul de mâncare cel mai potrivit să-l însoţească la un prânz sau o cină.

Este adevărat, este foarte plăcut să te plimbi printr-o cramă de câteva sute de metri şi să admiri etichetă cu etichetă şi sticlă cu sticlă. Dar sunt puţine locuri în România unde poţi să faci acest lucru, iar experienţa dintr-un magazin online poate fi chiar mai plăcută.

Un magazin online care se respectă, cum este de exemplu Evino, îţi pune la dispoziţie sute de variante, de la cei mai renumiţi producători din ţară sau străinătate, din cele mai renumite soiuri şi pentru cele mai rafinate gusturi. Alegi şi savurezi în aceeaşi zi.

Powered by SEO monitor

 

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply