(P) Cum sa aduci natura in casa ta

0

Oricât de mult timp ai petrece la birou sau în călătorii, nimic nu se compară cu sentimentul de protecție pe care propria locuință ți-l oferă. „Acasă” este un cuvânt care înglobează atât de multe sensuri încât ar fi păcat să nu îți dedici puțin timp pentru oaza ta de liniște și de relaxare.

shutterstock_115873732

Dacă te numeri printre persoanele care în natură se simt cel mai împlinite, iar relaxarea în aer liber este mai importantă decât orice altă activitate atunci află că poți transpune acest mediu și în propria ta casă. Micile artificii estetice și accesoriile potrivite vor oferi un aer fresh și primitor locuinței imediat cum treci de pragul.

Cel mai la-ndemână truc pe care îl poți folosi în acest sens este utilizarea culorii verde. Fie că vorbim despre zugravirea pereților dintr-o cameră, achiziționarea diverselor accesorii sau mobilier astfel colorat, cu siguranță nu vei da greș. Mai mult decât atât, bugetul alocat redecorării nu va fi unul exorbitant, iar rezultatele vor fi pe măsură.

Verdele este o culoare care ne duce imediat cu gândul la relaxare, liniște, prospețime și natură. Bineînțeles, dacă vorbim despre schimbări în locuință trebuie să ținem cont de culorile predominante și deja existente pentru a putea analiza ce nuanță de verde s-ar potrivi cel mai bine cu restul mobilierului.

Micile artificii precum acvariile cu pești exotici și natură în miniatură sau florile amplasate în casă reprezintă o veritabilă porție de aer curat. Și la propriu și la figurat.

Poți merge mai departe în demersul tău de a-ți transforma locuința într-un loc mai eco prin folosirea produselor naturale, de exemplu săpunurile organice sau a produselor ce conțin elemente 100% naturale cum ar fi accesoriile de bedding realizare din fibră de bambus.

În acest sens, producătorul român de accesorii de dormit Green Future îți recomandă pilota Nature realizată din bambus, numai bună pentru un somn sănătos și confortabil.

DSC_2306-horz

Este potrivită pentru toate cele 4 anotimpuri. Fibra de bambus are o structură cu goluri de aer în interior, caracteristică ce o face potrivită pentru orice anotimp – este călduroasă iarna și racoroasă pe timpul verii. Spre deosebire de bumbac, bambusul absoarbe cu 40% mai multă umiditate, dar o și elimină imediat în mediul ambiant atunci când aerisești, fiind o alegere perfectă pentru persoanele cu probleme de transpirație în timpul somnului. Având proprietăți antialergice și antimicrobiene naturale, fibra de bambus este recomandată persoanelor cu alergii sau ten sensibil.

Acum că toate sfaturile noastre au ajuns la tine este timpul să pui lucrurile cap la cap și să te apuci de treabă!

Dacă vrei să afli mai multe despre produsele de dormit marca Green Future, dă un click aici.



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply