Ornamente de sezon

0

Vă scriu despre ornamente de sezon din materiale reciclabile. Sunt profesor-educator într-o școală specială și de curând am participat la un concurs internațional de obiecte decorative pentru minunata sărbătoare de Crăciun.
Printre decorațiunile trimise de noi, se numără un om de zăpadă din sticlă de bere, un clopot din plastic și un alt om de zăpadă, din scoici.
Omul de zăpadă din sticlă de bere
Aveți nevoie de: o sticlă de bere, vopsea albă de lemn, pensulă, pistol de silicon, carton negru (o foaie A4), material (din care se confecționează fularul), plastilină neagră (pentru ochi, gură și nasturi), decorațiuni pentru pălărie (eu am folosit: o floare, bandă scotch aurie și mărgele aurii), hârtie portocalie pentru nas (un triunghi).
Modalitate de realizare: se curăță sticla de etichete, se spală bine, se usucă, apoi se vopsește cu două straturi de vopsea albă (dacă sticla nu este curățată bine, se vor vedea imperfecțiunile după uscarea vop­­selei). Apoi se realizează pălăriuța din carton negru astfel: se taie un cerc, care va avea diametrul egal cu partea cea mai groasă a gâtului sticlei (deci puțin mai mare decât gura sticlei, pentru ca pălăriuța să poată acoperi întreaga parte de sus), apoi se va tăia un dreptunghi, care va avea lungimea egală cu lungimea gâtului sticlei și lățimea egală cu circumferința cercului deja realizat. Borul pălăriei reprezintă un cerc puțin mai mare decât primul, astfel încât așezând primul cerc în mijlocul acestuia și decupându-l, să-i rămână o margine. Se atașează pălăria, lipind mai întâi silicon cu pistolul pe gura sticlei. Se ornează pălăria după bunul plac și în funcție de materialele pe care le aveți. Din plastilina neagră se realizează buline mai mari pentru nasturi, mijlocii pentru ochi și mici pentru gură, care se lipesc pe sticlă. Nasul se poate lipi tot cu silicon (rezistă mai bine), iar eu am realizat fularul dintr-o fâșie de material roșie pe care am lipit scotch auriu, ca să fie mai festiv.

Foto: arhiva personală
Clopotul din plastic
Aveți nevoie de: partea de sus a unui recipient din plastic, bronz auriu, pensulă, pistol de silicon, un globuleț auriu legat cu o sfoară, franjuri pentru decorat, o floare (crăciuniță din plastic) și mărgele aurii.
Modalitate de realizare: partea de sus a sticlei se vopsește cu bronz auriu, se lasă la uscat, apoi se atașează globulețul legat cu sfoară de partea de sus a sticlei în care inițial am dat o gaură (reprezintă limba clopotului). Se ornează cu franjuri la bază și la gură, apoi cu mărgele, iar în gaura de sus se atașează floarea (a mea a avut o codiță cu ajutorul căreia am poziționat floarea în gaură). Și gata! Clopotul superb este realizat!
Omul de zăpadă din scoici
Ca materiale vă trebuie: trei scoici găurite care pot fi la fel sau pot avea dimensiuni diferite, sfoară, vopsea neagră/portocalie sau marker, carton negru din care decupăm o formă de pălăriuță, șnur roșu sau panglică, pistol de lipit cu silicon.
Modalitate de realizare: scoicile găurite se înșiră pe o sfoară mai lungă; în spatele scoicilor, la fiecare gaură, acolo unde se îmbină cu sfoara, se lipește cu puțin silicon pentru stabilitate. Se pictează cu negru ochii, gura, nasturii și mânuțele, iar cu portocaliu nasul. Între prima scoică și a doua se realizează o fundiță din șnur roșu, iar deasupra se atașează, tot cu silicon, pălăriuța. Și iată încă o decorațiune de efect și ingenios realizată!
Spor la treabă!
Luiza-Beatrice Terecoasa, loc. Comarnic, jud. Prahova

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply