Mobilierul pictat manual: artă, tradiție, culoare

3

Cristian Niculescu
Dragi cititori,
Scopul revistei Practic Idei este de a căuta mereu și de a găsi, dezvăluind cititorilor săi, talentul fiecăruia dintre noi. Un harnic gospodar, un fermier destoinic, un iubitor de flori sau un artist plastic talentat își vor ocupa întotdeauna locul bine meritat în paginile revistei. În ultimii ani, tot mai mulți artizani și meșteri populari expun lucrări deosebite și variate în târguri și festivaluri locale sau naționale.
Unii dintre aceștia, deși talentați, nu reușesc să își asigure traiul de zi cu zi, practicând de regulă și alte meserii. Însă există și o categorie a celor mai norocoși, care pot transforma, cu răbdare și multă voință, plăcutul hobby într-o îndeletnicire zilnică. Aceștia sunt, de obicei, cei care reușesc să fie apreciați în rândul publicului iubitor de artă, prin caracterul inedit al fiecărei lucrări, prin stilul remarcabil și calitățile obiectelor realizate. De curând, am ajuns în Brașov, splendidul oraș de la poalele Tâmpei, pentru a afla de la Margareta Armanko-Zachi mai multe informații despre mobilierul tradițional pictat, o ramură artistică dezvoltată în trecut de către sașii transilvăneni și foarte apreciată în această parte a țării. Înainte însă de a ajunge aici, am trecut prin satul Bucium din apropierea localității Șinca Veche, vizitând frumoasa Pensiune Casa Moga și fotografiind mobilierul pictat de către gazda noastră.

mobilier pictat
Foto: Cristian Niculescu
Margareta Armanko este de meserie inginer mecanic și până în 1996, așa cum a recunoscut, nu a avut tangență cu pictura. Pe atunci, șeful din uzină a întrebat-o dacă știe pe cineva care pictează, deoarece fiica sa, care de-ținea un atelier de pictură pe lemn, avea nevoie de un ajutor. A vrut să vadă despre ce este vorba și și-a dat seama că i-ar plăcea să facă așa ceva, deși din școală nu mai învățase desen. Timp de o zi a desenat frunze, iar de a doua zi a început să picteze lăzi de zestre. „Cred că am pictat sute de lăzi de zestre. Clienții noștri, pe vremea aceea, nu erau români, iar toate lăzile de zestre și mobilierul rustic plecau peste graniță. Lucram în Șcheii Brașovului, într-o casă dărăpănată, unde însă nume grele ale politicii internaționale au intrat ca să comande mobilier pictat.“ Vreme de-un an lucrurile au continuat, plecând de la uzină împreună cu șeful ei și mergând la atelier, de unde ajungea noaptea acasă. Când s-a dat prima ordonanță în întreprindere a fost printre primii care au plecat, fiindcă avea ce lucra.
După doi ani a renunțat și la munca în atelier, dată fiind situația din acea perioadă și a început să lucreze contabilitate. Prin 2002 însă, a fost rugată din nou să revină la pasiunea sa, pictura. „M-am gândit că este a doua oară când renunț la ceea ce fac pentru a mă întoarce la atelier, dar soțul m-a încurajat și mi-a spus că și trei luni dacă lucrez acolo este bine, fiindcă voi face ceea ce îmi place. M-am întors și am condus firma încă vreo doi ani de zile.“ Au urmat apoi alți opt ani de inginerie, din care ultimii patru petrecuți într-un institut de proiectare, în paralel pictând în continuare pentru prieteni sau pentru propria plăcere.
mobilier pictat
Foto: Cristian Niculescu
Deoarece nu putea să-și vândă lucrările, nefiind autorizată, a pus bazele unei întreprinderi individuale în 2010, parcurgând înainte un curs de pictură, pentru a obține un atestat în domeniu. „Aveam un an de când eram în paralel cu serviciul și firma, când mi s-a arătat un proiect interesant, din partea Consiliului Județean Brașov, de promovare a zonei metropolitane (din jurul orașului). A fost o colaborare foarte bună pentru mine. A trebuit să pictez vreo 600 de linguri în trei luni de zile. Așa am renunțat la serviciu, fiindcă ar fi trebuit să lucrez noaptea, abia după ce mă întorceam la orele 17:00 de la muncă. Din 2011 am renunțat la serviciu și sunt pe picioarele mele. Este un fel de a zice, fiindcă nupoți să trăiești doar din afacerea asta…“ Anul trecut, doamna Armanko a participat în București la prima ediție a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri.
A fost o ieșire fructuoasă, deoarece a găsit clienți care își deschideau magazine de suveniruri și artizanat în centrul vechi al Capitalei și erau interesați să achiziționeze linguri, tăvi, casete, farfurii sau suporturi de creioane. În prezent, tâmplari în lemn masiv, de calitate, nu prea mai există. Pictorița își cumpără, în general, obiectele de la firme autorizate din Odorheiu Secuiesc.
Dacă nu știi de la cine cumperi, poți avea surpriza ca lemnul să se crape după pictarea sa, fiindcă nu a fost uscat destul și în mod corect. Atunci când vrei să scoți un preț bun, tâmplarul nu îți furnizează trei cutii și trebuie să cumperi câte 30-50 odată. Astfel, apare problema depozitării și a sumei investite, deoarece casetele sau tăvile achiziționate se vând în timp și mai rar toate odată. „Comanda de mobilă mi se pare cea mai rentabilă,“ consideră Margareta Armanko. „Toată mobila de la Pensiunea Casa Moga a fost pictată în acest apartament, de la etajul 10. Mi-au fost aduse separat ușile, capetele de pat, noptierele și le-am pictat aici, în cameră. M-am înțeles bine cu Lucian (patronul pensiunii), care îmi aducea piesele când doream eu, le lua imediat și nu eram nevoită să le depozitez. M-am dus doar o săptămână și am stat acolo, deoarece pe lateralele dulapurilor erau niște desene, care trebuiau pictate după asamblare.“
mobilier pictat
Foto: Cristian Niculescu
În general, clientul când vine ori are un desen și îl vrea conform acestuia, ori lasă la latitudinea artistului. Gazda noastră deține o bază de date (modele tradiționale săsești, românești sau secuiești), cărți de specialitate, desene și fotografii de prin muzee. Margareta Armanko își expune o parte din lucrări pe blogul armanco.blogspot.ro și pe Facebook (margaretaarmanko.paintedwood).
Atunci când modelul cere o simetrie, aplică pe bucata de lemn care trebuie pictată un șablon din hârtie desenat și găurit cu acul pe contur, pe care presară pudră de talc. Astfel, când șablonul este dat deoparte, conturul alb rămâne pe bucata de lemn. Obiectele mici sunt pictate fără a folosi vreun șablon. Atunci când volumul de muncă este ridicat, soțul (Ștefan) o ajută, vopsind obiectele cu o culoare de fond, șlefuind lingurile sau găurindu-le mânerele pentru a fi agățate pe perete.
De ajutor îi este și fiul, Vladimir, care a fost prezent la întâlnirea noastră. Pentru pictura obiectelor sale din lemn, doamna Armanko utilizează vopsele acrilice, care nu sunt toxice, au culori vii și nu se îngălbenesc în timp.
Foto: Cristian Niculescu

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion3 Comments

  1. Pingback: Pictura cu degetele | Revista Practic idei

  2. Pingback: Mobilier din… paleți | Revista Practic idei

Leave A Reply