Miere de mai – EDITORIAL

0

 

www.pixabay.com
Vaaai, și cum mai miroseau salcâmii aceia! Acum, când scriu despre excursia la bunici, la pădure, în fiecare mai al copilăriei mele, simt în nări mirosul dulce al salcâmilor înfloriți. De când s-a reapucat bunicul de apicultură, am scos miere de mai în fiecare an. Cea mai bună. Cea mai parfumată. Cea mai cea. Dar asta nu este tot, căci nu doar pentru mierea aurie făceam această vizită, ci pentru pădure, pentru lac, pentru preșul în dungi lucrat de bunica la război, pentru scovergile proaspete și pentru depănat povești sub crengile salcâmilor. Pe vremea aceea, nu erau atâtea garduri între gospodarii, nu trebuia să ai permis ca să intri în pădure și nici nu te lua careva la rost că te bălăcești în „bucata” lui de lac. Oamenii își ridicau bucuroși pălăria de pe ochi, să îți dea binețe și să te ajute, dacă aveai nevoie. Toți ne cunoșteam cu toți. Astăzi, ne punem căștile pe urechi și ochii în pământ, să nu cumva să întâlnim privirea unei alte ființe umane. Trecem pe cealaltă parte când vedem vreun vecin, pentru că nu avem timp să stăm la taclale. Am înălțat ziduri la gospodării și am înălțat ziduri la inimi. Peste tot, mai puțin în familia Practic. Aici ne refugiem cu toții în scrisorile zilnice, în mesajele de încurajare, în fotografiile cu succese. Întindem mâini și penițe și e-mailuri peste ziduri și ne dăm binețe. În Practic, toți ne cunoaștem cu toți. Și ce bine este!
Cătălina Vieru

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply