Mesaje și urări de la prieteni dragi – Iulie

0

Practic pentru mine
Când m-am angajat la revistele Practic, aveam 20 de ani. Încă la facultate, locuind în chirie cu încă 3 oameni într-un apartament minuscul din Bucuresti, am avut șansa de a primi un post în redacția Practic, pe vremea aceea ca și corector. Nu știu cât am reușit eu să vă inspir de-a lungul anilor, dar cu siguranță voi m-ați inspirat și învățat un milion de lucruri. Citeam pe nerăsuflate fiecare nouă scrisoare la rubrica de Bricolaje (mai ales cele pentru refolosirea obiectelor), admiram pozele cu flori si grădinile pline de roade și
îmi spuneam că așa va fi și spațiul meu, cândva. Am învațat de la voi cum să mă gospodăresc cu un buget
redus, cum să pun preț pe decorațiunile realizate de mâinile mele, cum să modific haine, cum să îmi fac
bijuterii și câte și mai câte! Am crescut alături de voi în ultimul deceniu. Astăzi, citesc tot pe nerăsuflate materialele trimise de voi, mai ales pe cele care conțin vești despre viața voastră, strecurate printre rânduri: „ne-am mutat…”, „am început…”, „a venit pe lume…”, „m-am căsătorit…”, „am pierdut pe…”. Mă simt de fiecare dată ca și cum aș ieși la un ceai cu un prieten vechi și drag, după luni sau ani de absență. Și atunci ne povestim pe nerăsuflate bucuriile și tristețile, reușitele și pierderile. Mulțumesc că îmi sunteți astfel mereu aproape!
Cătălina Vieru,
redactor coordonator
***
Dragă revistă,
La mulți ani harnici și darnici îți doresc cu ocazia împlinirii celor 18 ani de existență! Te urmăresc de când ai apărut, am toate numerele în colecția mea, ești revista mea de suflet prin care am legat multe prietenii. Fac schimb de flori cu cititorii tăi, înainte corespondam prin scrisori, acum prin telefon sau pe facebook. Îți mulțumesc pentru articolele apărute și pentru premiile oferite pe parcusul anilor. M-am bucurat să fiu desemnată cititoarea lunii mai; am primit multe telefoane de felicitări de la prietenele mele: Lenuța Vrînceanu, Maria Moldovan, Ionela Anghel, Melania Comanescu și desigur Octavia Mărculescu. Am învățat foarte mult din paginile tale, dragă revistă; când vreau ceva, răsfoiesc colecția și aplic sfaturile găsite. Te iubesc și te stimez!
@ Elisabeta Gligor, loc. Cenad, jud. Timiș
***

Arhiva personală
Stimată redacție,
Mi-ați făcut o mare bucurie când am vazut în Practic Idei nr. 5/2017, la pag. 56-57, articolul meu despre bujori – fiind cel de-al 115-lea articol publicat și premiat. Dar o și mai mare bucurie și plăcută surpriză am
simțit-o când am citit în pag. 52 că sunt declarat colaborator fidel al revistei și mi-ați acordat un premiu de fidelitate în valoare de 100 lei, cu ocazia aniversării a 18 ani de apariție a revistei. Am primit premiile și mulțumesc mult pentru aprecieri și cuvintele frumoase la adresa mea. Deși am împlinit nu de mult (27 martie 2017) vârsta de 78 de ani, voi continua să scriu la revistă alte articole cu informații utile și practice pentru cititori, dar mai ales articole despre florile pe care le cultiv și le îndrăgesc la această vârstă. Ele mă țin sănătos și cu speranță de viață liniștită. Cu fiecare lună și an care s-au scurs am îndrăgit această publicație, încât o aștept cu nerăbdare în fiecare lună, așa cum scrie în pag. 53 doamna Maria Iosip din Galați, „ca pe un drog” ce-mi face bine. Sper ca și revista să ajungă la vârsta mea, chiar să mă depășească. Doresc colectivului redacțional multă sănătate și putere de muncă și cât mai multe articole pentru cititori. Trimit o fotografie cu mine la vârsta de 77 de ani.
Gheorghe Cojocaru, loc. Drăgănești-Olt, jud. Olt

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply