Lufa, burete natural

0

Monica Viericiu
Îți place să ai o piele frumoasă? Atunci ai grijă cum o întreții. Etapa exfolierii, adică a curățării de celule moarte este una importantă, așa că în locul buretelui sintetic, folosește mai bine lufa, buretele natural.
Lufa este frate bun cu castravetele, dovlecelul și dovleacul, deoarece face parte din aceeași familie atât de îndrăgită toamna, familia curcubitaceelor. Și fructul de lufă este comestibil  atunci când este foarte tânăr, dar lăsat să se maturizeze, să se coacă bine, se întărește structura fibroasă, se usucă, iar după îndepărtarea cojii și a semințelor, se folosește drept burete, atât pentru corp, cât și pentru curățatul vaselor delicate. Pentru albire, uneori este tratat cu soluții bine diluate de clor sau peroxid. Producătorii ne asigură că și rezistența sa în timp este cel puțin la fel de mare, dacă nu chiar o depășește pe cea a buretelui sintetic.
Lufa se folosește la curățarea și masajul corpului atât umedă cât și uscată, ajutând deopotrivă la îndepărtarea celulelor moarte ale pielii când și la deschidere porilor, la intensificarea circulației periferice, ceea ce revigorează, relaxează și dă un tonus bun.
Costă aproximativ 10 lei o bucată de burete natural lungă de 15 cm. Înainte de prima utilizare, buretele se spală cu apă caldă. Dacă ți se pare prea dur pentru pielea ta, poți să-l lași câteva minute la înmuiat înainte de fiecare folosire. După ce ai curățat pielea sau vasele, clătește-l din belșug, lasa-l la uscat și se va pastra bine.  Pielea masată ori curățată cu lufă va absorbi mai ușor uleiurile, cremele hidratante, deci va avea mai multe beneficii după acest tratament cosmetic.
Cât privește cultura, lufa are nevoie de căldură, ca toate suratele ei din familia castraveților, de sol bine drenat, de lumină și de suporturi în perioada fructificării, deoarece fructele sale sunt destul de grele și dacă sunt lăsate să stea pe pământ există riscul să putrezească, ceea ce, evident, pune sub semnul întrebării recolta de bureți naturali. Între plante se lasă cam 60 de cm, fiecare plantă putând să ajungă la circa 5 m lungime. Înainte de semănat, semințele se țin o noapte în apă pentru a se înmuia coaja groasă. Când plăntuțele au fiecare câte două perechi de frunze bine dezvoltate, se mută în vase individuale, iar când ating 20 cm înălțime se plantează la locul definitiv.
Foto: Monica Viericiu
 

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply