Labradorul sau câinele Sfântului Ioan

1

Adina Necșa, loc. Oțelu-Roșu, jud. Caraș Severin
Dragi cititori,
De data aceasta vă voi face cunoștință cu labradorul meu, Rex, prezentându-vă câteva modalități de îngrijire specifice acestei rase de câini.
Pentru cei ce nu știau încă, labradoruleste una dintre cele mai răspândite rase de câini din lume de talie mare, recunoscut ca fiind un bun paznic, ajutând persoanele cu dizabilități și totodată un bun prieten. Este cunoscut și sub numele de câinele Sfântului Ioan și își are originea în Canada.
Labradorii se încadrează în rasa câinilor de talie mare, având blana de culoare neagră sau aurie. Au simțul olfactiv foarte dezvoltat, iar la vârsta matură ajung la 55 de cm, cu o greutate cuprinsă între 25-30 de kg. Din experiență vă spun că există labradori mai bine făcuți cât și unii ce ajung la vârsta matură și nu sunt foarte dezvoltați, nu este un lucru îngrijorător, depinde de rasa și talia părinților. Dacă vorbim de firea câinelui labrador, așteptați-vă ca aceștia să fie mereu iubitori și oricând puși pe joacă. Au o fire echilibrată și iubesc foarte mult copiii. Fratele meu se joacă în curte cu foarte mulți copii, iar Rex este mereu printre ei, niciodată sărind sau având vreo tentativă de agresiune asupra copiilor.
Această rasă de câini trăiește în medie 12 ani și nu suferă de mari probleme de sănătate, însă aveți grijă să evitați dulcele, fiindcă poate suferi, la fel ca noi oamenii, de diabet. Iar dacă tot vorbim de probleme de sănătate întâmpinate la câini, de curând labradorul nostru în vârstă de aproape 4 ani, a suferit dureri ușoare ale membrelor făcându-l să șchiopăteze. Cauza ar fi problema articulațiilor des apărute la câini, însă îngrijit cum se cuvine și ținut o vreme la căldură își va reveni. În cazul în care apar complicații, vă puteți adresa unui medic veterinar.
Așadar, labradorul meu se numeste Rex și are aproape 4 ani, timp în care a evoluat foarte mult. L-am învățat de când era pui, întindeam mâna spunând NU, atunci când vroia să facă ceva nepermis. Fără să realizez, repetând foarte des acest gest cu mâna, am observat în timp că l-am dresat fără să vreau, acum înțelegând când i se spune NU! Totodată a învățat să dea lăbuța cu orice persoană ce zice „Noroc!” și să stea jos și culcat. Cu puțină răbdare îl puteți dresa cu ușurință. Cât despre alimentația labradorului, este extrem de pofticios, mănâncă foarte repede și nu se satură niciodată. Părul său pică foarte repede și este destul de greu de întreținut fiind mare și încâlcit uneori.
Vă mai îndemn, pe cei ce doriți să vă luați un labrador, învățați-l de mic cu plimbările, fiindcă noi am greșit obișnuindu-l prea târziu, acum fiind indisciplinat și agitat la plimbare. Este un bun prieten, iubind toți membrii familiei și având mereu chef de joacă. În urmă cu 1 an și jumătate a fost dat la împerecheat, însă din nefericire toți puii au murit, probabil fiindcă femela era la prima fătare. Dragi cititori, nu ezitați în a vă cumpăra un labrador dacă doriți să aveți un câine inteligent și jucăuș.
Foto: Adina Necșa

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Caine salvat | Revista Practic idei

Leave A Reply