L-am salvat pe Gugu, puiul de guguștiuc

0

Ion Chițu, loc. Cocorăștii Mislii, jud. Prahova
Dragi prieteni,
De multe ori în viață suntem puși în fața unor situații în care un suflet necuvântător are nevoie de ajutorul nostru pentru a supraviețui.
Așa s-a întâmplat cu pisicuțele noastre pe care le-am adoptat, așa s-a întâmplat și cu cei doi câini pe care i-am adoptat fiind ai nimănui, așa s-a întâmplat în această vară cu un pui de guguștiuc. La începutul verii acestui an, după o ploaie zdravănă și o furtună pe măsură, am mers să adun crengile și frunzele căzute din copacii de la limita proprietății noastre. În timp ce adunam crengile din iarba destul de înaltă, am văzut la un moment dat ceva mișcând prin buruieni. Era un ghemotoc zburlit și ud leoarcă, ce încerca să se deplaseze mai mult de-a bușilea. Privind mai atent am văzut că era vorba de un pui de porumbel sălbatic care, ori căzuse din cuib, ori furtuna luase cuibul cu el cu tot.

gugustiuc
Foto: Ion Chitu
Am luat în mână puiul zgribulit care tremura tot și l-am dus în casă la soția mea, care l-a șters de apă și apoi l-a înfășurat într-un prosop. Puiul s-a încălzit și apoi a adormit ceva timp. Întrucât nu știa să se hrănească singur, soția mea l-a hrănit cu boabe de grâu puțin umectate și cu cocoloașe din miez de pâine. Apoi i-am dat apă și vitamine solubile cu seringa. I-am amenajat puiului de porumbel un loc într-un coșuleț cu niște paie, pe care l-am așezat în bucătărie.Și, pentru că trebuia să poarte un nume, l-am numit Gugu, un fel de diminutiv de la guguștiuc. Gugu își primea de câteva ori pe zi porția de hrană, mai mult îndesată pe gât decât să se hrănească singur. După câteva zile se întremase, puful ce îi acoperea corpul a început să fie înlocuit treptat-treptat cu pene.
După alte câteva zile Gugu a părăsit cuibul improvizat, plimbându-se liber pe blatul mesei din bucătărie și agitându-și aripile ca și când ar fi vrut să zboare. După vreo săptămână a început să se hrănească singur, dar o făcea selectiv și insuficient, adică lua doar câteva cocoloașe din miez de pâine, iar apa nu știa să o bea deloc. Cu timpul a învățat să se hrănească și cu boabe de grâu și să bea apă, dar într-un mod foarte comic. Împrăștia boabele de grâu în stânga și în dreapta în căutarea miezului de pâine făcând multă mizerie după el. 
Într-o bună zi l-am găsit pe Gugu sus pe ușa de la bucătărie, după ce își luase zborul de pe masa de bucătărie. De atunci toată casa a devenit a lui, locurile lui preferate erau cele cât mai sus situate, pe ușile dintre camere, pe dulapuri, pe sobă. Un alt loc preferat era pe măsuța de calculator, lângă mine, unde stătea liniștit timp îndelungat, de parcă ar fi urmărit ceva pe monitor. După circa 3 săptămâni Gugu zbura destul de bine, așa că am decis că este timpul să-i facem un adăpost afară din casă, instalându-i o cușcă de porumbei sub un copac din apropierea casei.
gugustiuc
Foto: Ion Chitu
Acolo Gugu era liber să zboare și să revină în timpul zilei, iar peste noapte închideam ușița pentru a-l proteja de pisicile pofticioase. Într-una dintre zile Gugu a plecat de dimineață și a mai venit abia pe înserat, când s-a repezit la tăvița cu mâncare din cușcă sa și a început să mănânce cu nesaț. Situația s-a repetat și în următoarele două zile, când Gugu venea acasă pe înserat. După aceea n-a mai plecat o vreme, stătea lângă noi, dar nu ne mai lăsa să punem mâna pe el, începuse să se ferească și de pisici și de celelalte animale. Întocmai ca și informațiile citite pas cu pas de pe un card de memorie sau de pe un CD, tot așa și Gugu învăța treptat să se hrănească, să zboare, să se ferească de dușmani.
La un moment dat Gugu a lipsit câteva zile de acasă, iar când a venit era hămesit de foame. După ce a mâncat, a mai stat un pic cu noi, apoi a plecat din nou. Venise timpul să-și caute perechea probabil și de aceea lipsea de acasă cu zilele, venind tot mai rar. Ultima oară l-am revăzut după ce lipsise cam o săptămână, apoi n-a mai venit deloc la noi.
În fiecare zi o pereche de guguștiuci zboară pe deasupra casei noastre, iar noi ne uităm lung după ei. Oare era Gugu? ne întrebam noi. Cu siguranță era Gugu, ne răspundem tot noi, privindu-ne cu subînțeles.
Foto: Ion Chitu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply