Impresii din Londra într-o călătorie-cadou

0
Georgiana Dumitru
Georgiana Dumitru
Georgiana Beatrice Dumitru, Bucureşti
 
Dragă redacţie,
Anul acesta am primit un cadou special, o călătorie.
Îmi place să călătoresc, să mă plimb, să văd locuri şi să cunosc oameni noi. Practic, să mă deconectez de toate, să închid câteva uşi şi să deschid altele. Este bine pentru noi şi pentru suflet să reuşim să facem din când în când acest lucru.
Dar să vă povestesc despre experienţa din Londra. Am plecat cu avionul, cu o companie low-cost (2 bilete dus-întors costă cam 1.000 lei). După cele trei ore de zbor am aterizat pe Luton, aeroportul din oraşul cu acelaşi nume, situat la aproximativ 50 km la nord de Londra. De aici am ajuns cu trenul în mai puţin de 30 de minute în centrul Londrei, la staţia King’s Cross St. Pancras. Poate vă amintiţi de această gară din romanele lui J. K. Rowling. Este gara de unde Harry Potter lua trenul de la peronul 9 şi trei sferturi. L-am găsit şi noi, chiar lângă magazinul Harry Potter, unde era o grămadă de suveniruri, de la tricouri, cărţi, DVD-uri până la jeleuri şi baghete magice.
Am stat la nişte prieteni, undeva în nordul Londrei. Împrejurimile oraşului mi-au plăcut. Satele, peisajele, oamenii sunt de poveste. Veneam zilnic în Londra cu trenul, era un drum de 50 de minute. Am ales să vedem cât mai multe locuri şi să nu pierdem timp în muzee. Am amânat vizita lor pentru o altă excursie în Regat.
Continuarea aici.

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply