Idei economice pentru amenajarea camerei bebelusului

0

Este foarte important să ştii cum să economiseşti pentru amenajarea camerei bebeluşului tău. Totul, de la mobilă până la hăinuţele de bebeluş, este scump şi uneori nejustificat. Sunt anumite obiecte la care se justifică preţul şi care, în timp, merită investiţia. Dar pentru a le putea cumpăra este bine să ştii cum poţi economisi la cumpărarea altor produse.

amenajarea camerei bebelusului

Iată câteva idei economice pentru amenajarea camerei bebeluşului tău!

1. Pune pe o lista tot ceea ce ai nevoie. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să faci o listă cu absolut toate produsele de care ai nevoie. Aşează-le pe categorii, pentru a fi mai uşor de urmărit.

2. Prioritizează. În acelaşi timp, pe listă scrie clar ce trebuie să cumperi imediat. Sunt produse necesare imediat ce bebeluşul vine acasă, iar altele, precum păturica de activităţi, sau diverse jucării, pot fi cumpărate mai târziu.

3. Cumpără la mâna a doua. Toată lumea îşi doreşte lucruri noi, dar cum produsele pentru bebeluşi sunt foarte scumpe, oricând le poţi cumpăra deja folosite. Sigur ai prieteni ce nu mai folosesc măsuţa pentru schimbat, sau căruţul. Copii cresc foarte repede iar lucrurile lor sunt folosite foarte puţin timp, deci de cele mai multe ori arată ca noi. Şi pe lângă asta, prietenii ţi le dau mai ieftin decât le-ai găsi la magazin.

4. Fii îndemânatică. Uneori este mult mai ieftin să decorezi folosind lucruri pe care le găseşti deja prin casă. Dacă ştii să tricotezi, poţi face o păturică, sau poţi, din reviste şi fotografii mai vechi să faci un colaj de pus pe perete. Posibilităţile sunt nenumărate, imaginaţie şi puţină îndemânare îţi mai trebuie!

5. Lenjerie specială pentru pătuţ. Majoritatea pătuţurilor sunt vândute direct cu lenjerie, păturică, pernuţe şi multe alte accesorii inutile, dar scumpe. Evită să cumperi aceste produse la pachet. Alege separat strict produsele de care ai nevoie, vei vedea că este mult mai ieftin decât pachetul oferit de magazin.

6. Găseşte o nouă utilizare mobilierului vechi. Dacă ai în casă o comodă mai veche pe care nu o mai folosesi la adevărata ei valoare, atunci găseşte-i un nou scop. Foloseşte-o pentru amenajarea camerei bebeluşului şi depozitează în ea paturici, scutece şi hăinuţe. Dar înainte de asta, nu uita să o vopseşti pentru a se asorta cu restul camerei. După un nou strat de vopsea va arăta ca o piesă de mobilier nouă, iar cheltuiala va fi minimă.

7. Cumpără mobilier multifuncţional. Dacă totuşi eşti nevoită să investeşti în mobilier nou, fă-o cu cap. Sunt foarte multe piese de mobilier cu proprietăţi multifuncţionale: comode cu masă de schimbat încorporate sau pătuţuri ce se măresc şi pot fi folosite încă 4-6 ani. Pentru acestea merită să plăteşti mai mult, cel puţin le vei folosi mai mult timp sau împuşti doi iepuri dintr-un foc.

Perioada pentru pregătirea şi amenajarea camerei bebeluşului este plină de emoţie şi bucurie, dar şi stresantă, mai ales când începi să te gândeşti la cheltuieli. Dar cu puţină planificare şi căutări poţi reduce stresul şi cheltuiala.

Tu ce soluţii economice ai găsit pentru amenajarea camerei bebeluşului?

 

Sursa: diy.allwomenstalk.com

Sursa foto: astragal – Fotolia.com



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply