Gradina in noiembrie. O colectie de sfatui simple si bune

0

Noiembrie este luna gutuilor, a perelor brumării, a brumei, a crizantemelor și luna în care toate trebuie puse în bună ordine pentru iarnă. Noiembrie în grădină înseamnă zile ploioase, friguroase și un peisaj din ce în ce mai cenușiu. Dar dincolo de toate acestea, orice om care are o bucată de pământ și care a reușit să se bucure de darurile fabuloase pe care le aduce o gradina (cu pomi, legume sau flori) știe că noiembrie în gradină este prima luna de primăvară, pentru că în cursul acesti luni se fac pregătirile pentru primăvara viitoare.

Citeste in articolul din continuare cum sa ai grija de gradina ta in luna noiembrie. Fiind mai rece, plantele au nevoie de o ingrijire aparte.

Arbori si arbusti decorativi

Protejeaza tulpinile copaceilor nou plantati, incolacind sarma in jurul lor (destul de larg pentru a nu le distruge scoarta) – astfel rozatoarele nu se vor mai infrupta din ele in timpul iernii. Acopera “armura” cu o folie de plastic care sa ajunga deasupra nivelului zapezii. Uda-i pana cand ingheata pamantul.

Peluza

Aduna frunzele cazute in fiecare saptamana caci iarba are nevoie de foarte multa lumina pentru a-si umple rezervele de substante nutritive. Tunde peluza pentru ultima oara, apoi aplica o doza slaba de fertilizant aplicata, pe cat posibil, intr-o zi uscata si calda.

Brazda de flori

Scoate toate plantele anuale din gradina, adaugandu-le in gramada de compost. Este bine ca plantele bolnave sa fie arse. In ceea ce priveste plantele perene, le poti tunde pana la pamant, pregatind brazdele pentru plantele bulboase cu flori de primavara. Inca poti planta bulbii de primavara, atat timp cat solul nu este inghetat.

Gradina de fructe si legume

In noiembrie poti recolta butasi de crengi lemnoase de la tufele de zmeura, coacaze si agrise. Este momentul sa culegi prazul si alte radacinoase precum morcovii, sfecla si napii. Conopida poate fi lasata in brazda, dar frunzele trebuie indoite si fixate peste inflorescenta, protejand-o astfel de inghet.

Citeste si:

  • Din luna noiembrie aduc florile în casă
  • 10 lucruri obligatorii in noiembrie
  • Arome ispititoare, pentru zile reci de noiembrie
  • Grăbește-te să plantezi lalele, mai poți face asta în noiembrie

Articol publicat in revista Casa si gradina
Text: Sabina Usurelu
Foto: Stock.xpert

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply