Galtonia și Nerine I

0
123RF
Gheorghe Cojocaru, loc. Drăgănești-Olt, jud. Olt
Stimați cititori, iubitori ai plantelor,
Natura ne-a pus la dispoziție un univers de specii floricole care satisfac orice pretenții. În rândurile ce urmează vă scriu despre Galtonia și Nerine, două flori cărora sper să le faceți loc în grădina voastră, fiindcă nu veți fi dezamăgiți.
Prin legătura mea constantă cu doamna Natalia Fărcașiu din Oravița, cititoare și colaboratoare a revistei Practic Idei, am dobândit o specie nouă pentru colecția mea de flori. Se numește Galtonia, purtând numele naturalistului Fr. Galton, care a lucrat mult timp în Africa de Sud. Este o plantă geofită cu bulbi mari, cu rusticitate redusă, sensibilă la temperaturi scăzute, din care cauză la noi este mai puțin cultivată. Bulbii, care iarna stau în depozit la 7-10 grade Celsius, se plantează primăvara în aprilie-mai. Vegetează bine și înflorește vara. Genul Galtonia face parte din fam. Liliaceae și are două specii cunoscute și cultivate. Eu dețin specia Galtonia Viridiflora cu flori galbene-verzui, delicate. O altă specie este Galtonia Candicans sinonim cu Hyacinthus Candicans numită popular zambila Capului Bunei Speranțe – zona africană din care provine. Frunzele sunt liniare, lanceolate, ca niște curele late de culoare verde-pal și cărnoase, formând o tufă la bază. Din centrul tufei pornește tulpina florală. Florile așezate pe o tulpină de 80-90 cm formează un racem bogat în flori de până la 20-25 bucăți de formă campanulată în poziție atârnătoare și se aseamană cu cele ale zambilelor, având un miros discret. Eu am cutivat bulbii în ghiveci încăpător și stabil, cu un substrat argilo-nisipos care să asigure un drenaj bun, dar să mențină umezeala fără a crea exces. Substraturile reci și ude nu sunt suportate și bulbii putrezesc. Bulbii se scot la 3-4 ani, toamna și se replantează imediat. În grădini se cultivă doar în zone cu iernile blânde. Se plantează și primăvara la adâncimea de circa 10 cm. Se înmulțește prin bulbi și semințe. Semințele semănate în luna martie în răsădnițe cu turbă sau pământ de frunze și nisip răsar într-o lună ca o iarbă. Pentru a înflori, se cresc timp de 3 ani. După ofilirea frunzelor, bulbii intră în repaus până în primăvara următoare, fiind depozitați atunci la 7-10 grade Celsius. Este apreciată ca floare tăiată.
Continuarea acestui articol o puteți găsi aici.

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply