Fiecare etapă din dezvoltarea albinelor este importantă! (II)

0

Revin cu altă scrisoare despre stupărit și descriu unele aspecte mai puțin cunoscute de cititorii care nu sunt apicultori din viața și organizarea familiei de albine.
Caută și prima parte a articolului!
Aspectul puietului este foarte important pentru apicultor. Acesta trebuie să își obișnuiască ochii cu masa albă sidefie care compune totalitatea larvelor și a ouălor din faguri, aceasta fiind un barometru al stării de sănătate. Orice schimbare în forma, culoarea larvelor trebuie sesizată și cercetată.
În ziua a noua de la depunerea oului, larva începe să-și țeasă coconul. Cea mai sigură diferențiere a puietului e cea care se referă la aspectul său în stup: puiet necăpăcit și puiet căpăcit; aceste denumiri se referă la căpăcelele de ceară pe care albinele ce acoperă fagurii îl pun peste coconul gata țesut de larvă în ziua a noua.
Chiar dacă nu mai este hrănit de către albinele doici, nu înseamnă că puietul căpăcit nu beneficiază de îngrijire: albinele asigură temperatura optimă dezvoltării puietului prin prezența lor activă pe fagurii cu puiet, în absența albinelor acoperitoare, puietul din celule căpăcite ori necăpăcite, răcește și moare.
După ce părăsește celula în care s-a dezvoltat, tânăra albină este ușor de recunoscut, este umedă, cu perișorii de pe suprafața corpului argintii, se mișcă timid pe faguri. După ce se usucă, cu ajutorul piciorușelor își curăță corpul apoi intră în viața stupului: are contacte de hrană, comunică prin antene cu alte albine, curăță și igienizează cu propolis celule din care au eclozionat albine. După 2 zile intră în activitatea propriu-zisă: îngrijește larve în vârstă, iar când atinge vârsta de circa 5-6 zile când glandele hipofaringiene s-au dezvoltat, începe să hrănească larve tinere. După un timp petrecut ca albină doică urmeză alte activități tot în interiorul stupului: cu capul îndeasă în celulele de la pe-riferia cuibului de puiet ghemotoacele de polen aduse de albinele culegătoare, pregătind următoarea rezervă de păstură a familiei, în sezon de cules i se dezvoltă glandele care secretă ceară sub formă de solzișori de formă hexagonală, pe care îi frământă cu mandibulele și cu picioarele și îi folosește la clădirea fagurelui.
Toate activitățile descrise, albina tânără le desfășoară în stup, fără a părăsi fagurii, fără a veni în contact cu lumea de afară. Albina devine culegătoare când începe activitatea din afara stupului. Primul pas este zborul de orientare: cu fața spre stup albina plonjează, coboară, se ridică, se depărtează și se apropie din nou, se deplasează spre stânga și spre dreapta, memorează repere optice, culoarea după care va putea recunoaște stupul pe care îl părăsește pentru a reveni.
Apicultorul ține cont de importanța orientării albinelor și o favorizează prin culorile în care își vopsește stupii, prin amplasarea unor repere utile albinelor, prin ordinea amplasării stupilor.
În viața albinei mai există și posibilitatea altor atribuții: să asigure paza, curățenia, ventilația, să fie sanitar.
Ciclul anual al unei colonii de albine depinde foarte mult de vegetație: el cuprinde în primăvară o perioadă de dezvoltare în care matca depune ouă intensiv, apoi o perioadă  de relativă stabilitate care durează până în toamnă, cu o pantă din ce în ce mai redusă, apoi o perioadă de iernare în timpul căreia populația redusă la câteva mii de lucrătoare grupate în jurul mătcii trăiește din rezervele acumulate în timpul verii. Lucrătoarele născute la sfârșitul verii, sunt albine cu viață lungă pentru că vor trăi până în primăvara următoare. Din contră, albinele zise de vară au o viață scurtă, uneori nu depășesc șase săptămâni, fiind mereu reînoite.
Numai bine!
apicultor Ana-Maria Hrițuleac, sat Sici, com. Pericei, jud. Sălaj

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply